Cum a scăpat Copos de „iadul” pregătit de rapidiști!** Ce au pus la cale fanii și cine le-a blocat revolta în ultima clipă
Fanii Rapidului l-au apostrofat pe George Copos la partida cu FC Brașov (1-1), de sâmbătă. Ei se pregătiseră și cu o serie de bannere cu mesaje împotriva patronului. Acestea nu au putut fi introduse din cauza celor de la Jandarmerie, care au considerat că „urările” sunt mult prea indecente.
Nemulțumiți că Liga I a ajuns în etapa a șasea și Rapid încă nu a disputat niciun meci în Giulești, fanii vișiniilor au decis că e momentul să-i declare război lui George Copos. Așa cum ProSport a anunțat în ediția de sâmbătă, suporterii au pregătit pentru meciul cu FC Brașov o grămadă de bannere împotriva bosului de la ANA. Spre ghinionul acestora, Jandarmeria a descoperit mesajele și le-a interzis afișarea.
Fanii au insistat să le fie permis accesul în arenă cu „arsenalul” pregătit, dar în urma unor negocieri purtate între liderii galeriei, Dinu Gheorghe și forțele de ordine, suporterii s-au ales cu un singur banner, „Nicăieri în lume nu e ca pe Giulești”, care de altfel a fost așezat în peluza ocupată de alb-vișinii. De altfel, fanii prezenți la meci au povestit că, inițial, lui „Vamă” chiar i se supuseseră spre aprobare mesajele pregătite! Dacă vizual nu s-au putut desfășura, rapidiștii și-au revărsat furia pe George Copos prin scandări încă de la fluierul de start al meciului cu formația de sub Tâmpa.