Cum a vrut Cîrțu să răpună Steaua?** „Jucați tot pe Parpas! E mic și nu poate”

Pe tot parcursul jocului, Sorin Cîrțu nu a încetat să le dea
indicații elevilor săi! Tehnicianul gorjenilor le-a transmis
fundașilor să joace toate baloanele fără a se complica, ba mai
mult, să le arunce în careul stelist, acolo unde îl vedea pe
cipriotul Parpas veriga slabă.

Aruncați tot în careu, nu vă mai complicați! În careu
tot, jucați pe Parpas, că e mic și nu poate!
„. Nici
portarul Stanca nu a scăpat de reproșurile antrenorului:
Răzvane, dă tare în careu, aruncă acolo la
Parpas!
„, le-a transmis Cîrțu.

Chiar și așa, deși au avut superioritate numerică aproape 30 de
minute, gorjenii nu au găsit cheia să desfacă o apărare a Stelei
aflată în moarte clinică.

Am făcut tot ce trebuia. Am jucat bine în prima
repriză, iar în partea a doua puteam să schimbăm ceva. Am avut
superioritate numerică și poate am greșit când l-am ales pe
Stromajer, în loc de Kamara. Am vrut să forțăm victoria. Am avut 25
de minute de superioritate și cinci jucători cu potențial ofensiv
pe teren. Am făcut tot ce depindea de noi, dar nu a ieșit; mi-a
plăcut echipa mea până în minutul 70. Nu poți să spui că Steaua a
jucat prost, evoluția lor a fost cauzată și de prestația noastră.
Îmi pare rău că nu am putut să profităm de faptul că am jucat atât
de mult timp cu un om în plus.
„, a spus tehnicianul
gorjenilor la conferința de presă.

Condescu
și Becali s-au împăcat

După
conflictul cu gorjenii, în care aceștia au refuzat să le pună
steliștilor la dispoziție un teren de antrenament, Becali s-a
arătat dezamăgit, declarând că nu se aștepta la un asemenea gest
din partea lui Condescu (foto, în stânga). Securea războiului a
fost îngropată destul de rapid, cei doi finanțatori luând decizia
de a vedea startul partidei din aceeași lojă. După aproximativ un
sfert de oră, Becali a părăsit loja președintelui gorjean,
îndreptându-se către cea destinată oaspeților.

„Vii cu
elicopterul și te antrenezi cu vacile?”

Giovani Becali a criticat faptul că Steaua s-a antrenat la țară.
„Ce condiții sunt astea? Să nu ai vestiare, orice fan să poată
ajunge la jucători. Autoritățile ar trebui să ia măsuri. Dacă
imaginile astea „ies” din țară, nu mai jucăm în cupele Europene.
Acolo putea veni un psihopat și să taie un jucător. E un paradox.
Vii cu elicopterul și te antrenezi cu vacile?!”, a declarat Giovani
Becali la gsp.tv.

Publicat: 27 03. 2010, 14:39
Actualizat: 27 03. 2010, 15:15