„Cum ar fi să meargă Gigi cu Maybach-ul la meciuri cu Târgoviște sau Chiajna!?”

Situația tensionată de la Steaua, măcinată de scandalul "Valiza" și desele schimbări de antrenor, a fost comentată de Dănuț Lupu pentru CanCan. Fostul internațional nu crede într-o posibilă retrogradare a vicecampioanei dar iși pune imaginația la contribuție și spune că Gigi ar ceda psihic în cazul în care o asemenea decizie ar fi luată.

"Niciodată n-or să retrogradeze Steaua. Dacă pică în B, Gigi o ia razna. Imaginați-vă cum ar fi să mearga el cu Maybach-ul la meciuri cu Târgoviște sau Chiajna. Im-po-si-bil!", a declarat Lupu sursei citate.

"Dacă Dorinel nu a mers pentru bani la Steaua de ce ține cu dinții de clauza de reziliere?!"

"Eu, dacă eram în locul lui Dorinel, nu mă duceam de la început. În orice meserie trebuie să o iei de jos. Ca antrenor trebuie să știi să vorbești cu jucătorii și să știi cum să le ceri să joace. Dorinel nu știe asta și doarme cum și-a așternut. Zice că nu s-a dus pentru bani, dar ține cu dinții de clauza de reziliere", a mai spus Lupu.

"Lăcă are tupeu! Se ia în gură cu Gigi…"

"E greu de spus cât va rezista Lăcătuș, dar e clar că el nu e ca Dorinel. Dacă Gigi zicea hăis, Dorinel făcea hăis. Lăca are tupeu, știe că lumea e cu el, și îi răspunde lui Gigi. Se ia în gură cu el. S-a întors, dar le poate zice oricând suporterilor: "Am venit pentru voi. Lăsați-l pe Becali, că e nebun! Hai să facem ceva pentru Steaua". Păi, pe Dorinel, dacă zicea așa, îl înjurau și îl băteau fanii", a declarat fostul mijlocaș pentru CanCan.

 

 

Publicat: 22 12. 2008, 00:55
Actualizat: 22 12. 2008, 10:00