Cum arată cel mai bun prim 11 al fotbaliștilor dați afară de Rapid. Dinu Gheorghe a pus pe liber un lot întreg. Altor trei jucători li s-au reziliat contractele

Venit la Rapid pentru a scoate echipa din situația critică în care se află, Dinu Gheorghe a tăiat în carne vie, iar curățenia continuă. Pentru a face loc achizițiilor anunțate pentru pauza de iarnă, viitorul președinte al echipei a renunțat la 16 jucători, iar astăzi, conform site-ului digisport.ro, alți trei fotbaliști au plecat de la gruparea giuleșteană.

Este vorba despre Daniel Lung, Alexandru Iacob și Andrei Tânc, fundași care au dus greul în sezonul trecut de Liga 2 și care au prins meciuri și în actuala stagiune a Ligii 1. Astfel, numărul jucătorilor puși pe liber de fostul președinte al Astrei a ajuns la 19. După valul de plecări, antrenorul Marian Rada a mai rămas cu un lot de doar 10 jucători, dintre care doar patru, Pancu, Bornescu, Drăghia și Martin sunt siguri de locul în echipă pentru returul campionatului. Alexandru Coman și Rui Miguel au șanse de a rămâne la Rapid, în timp ce lui Andrei Ciolacu, Alexandru Dan și Boukaka li se va propune rezilierea înțelegerilor în zilele următoare.

Cum arată cea mai bună echipă formată din jucătorii dați afară de Dinu Gheorghe

Mișa – Savin, Iacob, Tânc, Mendy –  Cojocnean, Emil Dică, Negru, L. Buș  – Roșu, Balint
 

Publicat: 10 12. 2014, 18:07
Actualizat: 10 12. 2014, 18:08