Cum arată piciorul lui Florin Iacob după accidentarea din primele secunde ale meciului FC U Craiova – UTA | FOTO
UTA Arad își putea pierde primii doi portari din lot în deplasarea de la Craiova, cu FC U, pierdută cu 1-0, după golul lui Kovacic. De altfel, pe vicecăpitanul Florin Iacob l-a și pierdut după prima minge jucată de aceasta, la o pasă slabă trimisă „acasă” de Batha.
Compagno a urmărit faza, iar portarul titular al „Bătrânei Doamne” a fost nevoit să iasă la sacrificiu pentru o respingere ce-l poate trimite în tribună pentru finalul de sezon.
Deși nu se vede limpede pe reluările TV, atacantul italian al oltenilor ciupește cu crampoanele gheata lui Iacob, i-o sfâșâie și-i face o gaură în laba piciorului drept.
Cum arată piciorul lui Florin Iacob după accidentare din FC U Craiova – UTA Arad
Florin Iacob nu mai poate sta în picioare, e purtat pe brațe de maseuri pe margine și în locul său a intrat Dragoș Balauru. Acesta a fost implicat în faza în care arbitrul Costreie a decis, practic, soarta întâlnirii.
Bauza l-a călcat dur pe portarul utist pe gambă, a riscat chiar cartonașul roșu, dar „centralul” a decis fault pentru Craiova și „galben” pentru portarul arădenilor, care a revenit șchiopătând între buuturi. Din acea penalitate, Baeten a centrat și Kovacic a marcat pentru 1-0, rezultat cu care s-a și încheiat jocul.
Napoli nu a înțeles nimic: „Nu era cazul de cartonaș roșu la Bauza, a luat galben și gata”
„Am fost foarte aproape să nu mai jucăm cu portar de meserie pe teren. Doar printr-o minune nu s-a întâmplat ceva cu Balauru la nivel de articulație a gleznei, la peroneu sau în zona din spatele tendonului achilian. Se putea întâmpla ceva de genul acesta și am fi putut juca fără portar”, a afirmat Badea, printre altele, Ionuț Badea după meci. „Și portarii fac parte dintre fotbaliști, joacă și ei mult cu picioarele, normal că se pot accidenta” – a fost și remarca lui Nicolo Napoli, antrenorul oltenilor, care, pe de altă parte, nu pare să fi înțeles nimic din duelul Bauza – Balauru.
„La accidentarea portarului de la UTA, a fost puțin cu piciorul prins, dar a dat galben arbitrul. Eu nu cred că era cazul de cartonaș roșu la Bauza, a luat galben și gata…”, au fost cuvintele italianului la final.
Revenind la Iacob, acesta va face un film radiologic astăzi și în funcție de rezultat s-ar mai putea întoarce sau nu pe gazon până la finele sezonului, La prima vedere, portarul arădean a suferit doaro fisură, însă e suspect și de fractură.