Cum atacă UTA play-out-ul! Ionuț Badea explică ce trebuie să facă jucătorii săi până la sfârșitul campionatului: „Nu ne putem propune altceva”

Liga 1 intră, din acest weekend, în faza a doua a stagiunii 2021-2022. După cele 10 meciuri din play-off se va decide campioana, dar și celelalte formații ce vor intra în preliminariile cupelor europene, iar după cele 9 confruntări din play-out echipele ce vor lua drumul Ligii a 2-a sau care vor mai primi șansa barajului de mențienere în elită.

Cea mai importantă miză pentru 6-7 combatante din play-out ar fi ocuparea locurilor 7-8 ce le-ar permite să spere la calificarea în Conference League, în urma a câștigării a două baraje.

Nu există bonus pentru locurile 7-8

Înainte de start, UTA se află deja pe o astfel de poziție și va dori să rămână acolo, dacă nu chiar să mai urce și să fie cea mai bună echipă din play-out.

„Nu este un obiectiv impus, dar UTA nu își poate propune altceva decât aceste prime două locuri. Ambiția mea a fost, în primul rând, legată de atingerea play-offului și pentru asta am și cerut un bonus.

Dar, în condițiile date, nu există nici un bonus în acest sens, ci doar muncă foarte multă și bine făcută în spate și sper să atingem acest obiectiv de două baraje”, a spus Ionuț Badea, antrenorul „roș-albilor”.

Își joacă Badea viitorul la UTA și în sezpnul următor? „Vor fi doar consecințe a ceea ce vom face noi până atunci”

Sâmbătă seara, „Bătrâna Doamnă” era convinsă că va termina a 9-a în clasament și la Arad era așteptată în weekend Dinamo.

Apoi, o decizie a CEX-ului din vara lui 2021 a schimbat datele problemei, în sensul că golurile mai multe marcate în deplasare de Rapid în duelurile cu UTA nu au mai fost luate în calcul, a schimbat și programul play-outului, iar pe arena „Francisc Neuman” ajunge Clinceniul. Totodată, la Arad în această primăvară,  nu va mai juca Dinamo, ci Rapidul, o formație și mai detestată printre fani prin prisma înfrățirii cu marea rivală a „roș-albilor”, Poli Timișoara. „Bineînțeles, în condițiile în care am fi jucat cu Dinamo, deja era pregătită o strategie în acest sens.

Nemaiținându-se acest joc și ierarhizarea campionatului a fost alta, ne-am adaptat și noi. Știm că pentru suporteri, unele meciuri sunt mai importante decât altele și ne vom comporta și noi în consecință. Pe de altă parte, fiecare meci este pentru noi ca o finală, indiferent cu cine jucăm, că e ultima sau prima clasată.

Nu facem diferențe ierarhice, trei puncte sunt extrem de importante indiferent de numele adversarului”, a adăugat Badea, care e sub contract cu UTA până în vară și, teoretic, își joacă viitorul în „alb-roșu” în următoarele 9 jocuri. „Nu mă gândesc la acest aspect absolut deloc, mă gândesc la fiecare meci în parte.

Ce se va întâmpla de la vară încolo vor fi doar consecințe a ceea ce vom face noi până atunci”, mai susține „principalul” arădenilor.

Se bucură pentru Prepeliță, mai ales că: „Este și parte din principiile pe care le-am instalat acolo”

Din postura echipei promovare în vara anului 2020, braț la braț cu UTA, FC Argeș poate fi considerată marea surpriză a prezentei ediții a Ligii 1, cu atât mai mult cu cât a terminat în play-off chiar și peste FC Voluntari, cealaltă prim divizionară ce și-a depășit mult condiția în acest an.

„Mă bucur enorm pentru Andrei Prepeliță, pentru că el a fost unul dintre pilonii de bază ca jucător în promovarea obținută acum doi ani. Era evident, cumva, că trebuia să se dea deoparte legat de partea de sportiv și mă bucur că a luat această decizie oarecum impusă. Așadar, mă bucur că a prins play-offul, sper în continuare să facă lucruri bune pentru Argeș.

Este și parte din principiile pe care le-am instalat acolo și nu pot decât să mă bucur pentru evoluția și pentru rezultatele lor”, a mai afirmat Ionuț Badea.

În fine, tehnicianul „Bătrânei Doamne” l-a pierdut pentru următoarea lună pe Easton Ongaro. Atacantul canadian s-a ales cu o ruptură musculară după confruntarea cu CS Mioveni.

Publicat: 09 03. 2022, 17:11
Actualizat: 09 03. 2022, 21:21