Cum descrie Bordeanu Kuban-ul?** „E un club cu forță financiară, aveam acolo prime uriașe”
Dan Petrescu a acceptat oferta celor de la Kuban, club din a
doua Ligă rusă, unde va încerca să implementeze modelul
„Urziceni”.
Juctorul Unirii, Valeriu Bordeanu, a evoluat în sezonul
2004-2005 acolo și îl pune în temă pe tehnician cu ce va găsi la
Krasnodar.
„Am fost propus acolo de agentul meu Daniel Stanciu.
Dacă nu retrogradam, mi se prelungea automat contractul. Mi-ar fi
convenit, era un contract bun de tot. E un club stabil din punct de
vedere financiar, jucam pe niște prime uriașe.„, a spus
Bordeanu la Sport.ro
Trecerea de la Unirea, o echipă fără suporteri la un club în
care fanii pun presiune ar putea constitui o problemă pentru
„Burscuc”: „Orașul este superb, stadionul este cât fostul
„Lia Manoliu”, lumea vine în număr mare la meci. La derby-uri
veneau și 35.000 de spectatori.„
Bordeanu e convins că Urziceni va avea un cuvânt greu de spus în
fotbalul românesc și după plecarea lui Dan Petrescu: „Va fi
fotbal și fără Dan Petrescu la Urziceni. Poate vor pleca 1-2
jucători, dar asta nu va afecta valoarea clubului.„
Fundașul ialomițean a glumit pe seama unei viitoare colaborări cu
Dan Petrescu, în Rusia: „Poate mă ia ca traducător, că am
învățat ceva rusă. Oricum, mi-a promis că mă va lua pe lângă el
pentru a deprinde meseria de antrenor; dar mai e până
atunci.„