Cum i-a forțat Alex Chipciu mâna lui Gigi Becali să îi facă un salariu de 30.000 de euro pe lună: „Apoi am fost obligat să îl vând” | EXCLUSIV
Gigi Becali dezvăluie pentru ProSport că unul dintre cazurile care l-au făcut să-și ia măsuri de prevenție la semnarea unui nou contract a fost și cel al lui Alex Chipciu.
În contextul transferului eșuat al lui Denis Haruț la FCSB, Gigi Becali a explicat că a ajuns, în trecut, la concluzia că fotbaliștii trebuie să aibă contracte pe durată lungă de timp și că fotbaliștii foarte valoroși nu trebuie să rămână în ultimii doi ani ai înțelegerii înainte să fie vânduți.
Inițial, el a dat exemplul lui Ciprian Tătărușanu, care a plecat de la FCSB la Fiorentina gratis, după ce nu a mai vrut să semneze prelungirea contractului.
Cum i-a forțat Alex Chipciu mâna lui Gigi Becali să îi facă un salariu de 30.000 de euro pe lună
„Asemănător cu cazul lui Tătărușanu a fost și al lui Chipciu. Păi, nu tot așa a plecat? Dacă nu am avut contractul pe termen mai lung… Mi-a forțat mâna să îi dau 30.000 de euro pe lună, întâi, și apoi am fost obligat să îl vând ca să nu ajung iar într-o situație din asta.
Băieții și-au văzut interesul, nu sunt de condamnat, dar și eu îmi văd interesul de atunci”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.
FCSB l-a cedat pe Alex Chipciu în 2016 la Anderlecht în schimbul sumei de 3.000.000 de euro, după ce îl cumpărase, în 2012, de la FC Brașov, pentru 1.95 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Gigi Becali explica duminică pentru ProSport: „Dacă ai până în 21 de ani, semnezi pe cinci ani plus încă doi ani opțiune. Dacă ai între 21 și 25, semnezi pe trei ani cu opțiune pe doi ani. Iar dacă ai peste 25 de ani, semnezi pe un an și clubul are opțiune pe alți trei.
Așa e la FCSB și nu ne abatem de la aceste reguli. Totul a plecat de la Tătărușanu. Am plătit o sumă mare pentru un portar, a jucat la noi mulți ani și era portarul naționalei. Nu a mai vrut să semneze și a plecat la Fiorentina gratis! De atunci nu am mai fost prost! Ce vreau să știe toată lumea este că nu va mai exista niciodată un caz Tătărușanu”.