Cum i-a motivat MM** pe jucătorii Stelei înaintea derby-ului cu CFR

Mihai Stoica și-a intrat serios în pâine la Steaua și a reușit
deja să schimbe lucrurile în bine, cel puțin din punctul de vedere
al vestiarului. Pentru a-i motiva pe jucători înaintea derby-ului
cu campioana, Meme a făcut presiuni la conducerea Stelei pentru ca
restanțele salariale ale roș-albaștrilor să fie aduse la zi.

Steliștii n-au jucat aseară pentru vreo primă specială, însă
noul manager general al Stelei a reușit să-i monteze psihic pe
jucători. Pentru a sta cu mintea numai la derby-ul cu ardelenii,
Meme Stoica a insistat pe lângă Gigi Becali ca restanțele salariale
de mai bine de două luni și jumătate să fie achitate la zi până la
meciul cu CFR. Iar după câteva insistențe, Gigi Becali a fost de
acord și a acceptat să umple conturile jucătorilor.

S-au
plătit restanțele și la Centrul de Copii și
Juniori

„Nu trebuie să mai aveți grija banilor, sunteți cu
plățile la zi. Singura voastră preocupare trebuie să fie meciul cu
CFR”
, le-a transmis Stoica jucătorilor la vestiare. Pe
lângă banii virați steliștilor, Mihai Stoica a reușit să mai obțină
o promisiune din partea lui Gigi Becali, aceea că nu vor mai exista
întârzieri salariale și că vor fi plătite și datoriile către
Centrul de Copii și Juniori. De altfel, patronul a și alocat o
parte din suma necesară pentru Academie.

Publicat: 29 11. 2010, 02:09
Actualizat: 29 11. 2010, 02:41