Cum își domina Giani Kiriță adversarii: „Nu ești bun, ești varză!”. Cine este stelistul care îi dădea bătăi de cap: „Trebuia să îi dai bine la glezne ca să-l potolești” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Giani Kiriță (43 de ani), fostul jucător al lui Dinamo, a fost invitatul lui Victor Vrînceanu în cadrul emisiunii ProSport Live și a povestit care erau cei mai dificili adversari în derby-uri și cum îi scotea din joc.
Fostul fotbalist își amintește perfect toate meciurile cu FCSB, dar și adversarii care îi puneau probleme serioase.
„Țin minte un Dinamo – Steaua, era 0-0, toată echipa punea presiune și am rămas eu cu Ciocoiu și cu Fane Preda în spate. Crede-mă că toate mingile erau pe Ciocoiu, dădeam niște lupte cu el incredibile! Fane mă dubla, era ca un fundaș central! Acolo se ajunsese. Cu el am avut cele mai mari lupte.
Uite, Claudiu Răducanu, credeți-mă, un jucător extraordinar! Lăsând poveștile, strict fotbalistic, mi-era foarte greu să-l țin. Jucător de viteză, se demarca imediat, incredibil, trebuie să-i dai bine la glezne ca să-l potolești”, a spus Giani Kiriță, la ProSport Live.
Cine l-a enervat cel mai tare
Întrebat dacă a avut vreun adversar care să îl scoată din sărite, să îl împingă, să îl înjure sau să îl scuipe, Giani Kiriță a răspuns zâmbind: „Stai puțin, că eram numărul unu la așa ceva, era foarte greu, cel mult era ceva reciproc”.
Acesta a povestit și cu cine a fost nevoit să folosească cel mai dur „arsenal”.
„Cred că cu Rică Neaga. Țin minte, la un meci pe Ghencea, am folosit multe, multe rău de tot. Trebuie să-l domini psihic, să-i spui că nu-i bun, că e varză. Primele contacte ale mele cu adversarii erau pe alunecări, să știe că pe aici e greu să treci. Îți dau exemplu, Claudiu Niculescu mi-a povestit când a venit de la Craiova: «Când jucam cu voi, mă duceam pe partea lui Onuț, nu veneam la tine niciodată!». Rar venea, ca să știi”, a spus Giani Kiriță.
Întrebat dacă a fost umilit de vreun adversar, Giani Kiriță nu s-a sfiit să recunoască: „Băi, Chapuisat, țin minte, mi-a dat-o printre picioare. M-am dus eu ca un câine turbat și când colo varza era în spate. Îți dai seama că mi-a căzut inima!”.