Ilie Stan l-a folosit încă din primul minut pe Tibi Bălan, ultimul transfer al Stelei. Fostul jucător de la Sportul Studențesc nu a reușit să se facă remarcat, patronul Stelei declarând că nu e jucătorul pe care îl vrea.
Bălan a încercat să justifice prestația mai slabă invocând faptul că nu s-a antrenat normal în ultima perioadă.
„Am încercat să îmi fac treaba cât mai bine în atac. A fost un debut cu o victorie, care de trei patru meciuri a cam lipsit. Cu timpul se vor pune lucrurile în mișcare.
Am întâlnit un grup foarte bun și foarte unit. La pauză toată lumea ne încuraja, ne așteptam să întoarcem rezultatul. Nu prea m-am antrenat normal în ultima perioadă, nu am fost pregătit fizic sută la sută să evoluez cu Oțelul.
Ilie Stan mi se pare un antrenor modern care ne cere să muncim mult, seamănă cu Dan Petrescu la mentalitate și cred că o să obțină mult mai mult decât au obținut alții la Steaua„, a spus Tibi Bălan la Sport.ro
„Nu pot să spun că mi-a plăcut Tibi Bălan. E primul joc, nu e Tibi Bălan pe care îl vreau eu”, a spus Gigi Becali la finalul meciului cu Oțelul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER