Ajuns în Bulgaria la ȚSKA Sofia după ce a refuzat oferte din Arabia Saudită sau Olanda, Ioan Andone speră să câștige titlul cu formația la de la sud de Dunăre și să continue și din sezonul viitor la „Steaua Bulgariei”.
„Vreau să iau titlul cu ȚSKA. Pe un an și jumătate am semnat cu ȚSKA, cu un salariu de 25.000 de euro pe lună. Dacă vom câștiga campionatul contractul se prelungește automat cu încă un an. Dacă vom termina pe doi sau pe trei, iar ei sunt mulțumiți de munca mea, putem continua, dar după o rundă de negocieri”.
Ofertat în pauza intercompetițională și de Dinamo, Andone spune că a refuzat să se întoarcă în Liga I din cauza faptului că acționarii din „Ștefan cel Mare” nu au fost de acord cu condițiile puse de el.
„Borcea mi-a propus 120.000 de dolari pentru șase luni, plus un bonus de un milion de dolari pentru câștigarea campionatului. I-am zis: ‘Problema mea nu sunt banii. Poți să-mi promiți și cinci milioane de dolari pentru titlu că ești pe locul 8’. Eu am cerut niște lucruri clare pentru echipă, nu pentru mine. În primul rând, am cerut ca salariile să fie la zi. Borcea a zis că nu se poate. Apoi, am cerut ca băieții să aibă prime de joc în partidele cu primele șapte clasate, adică echipele care erau în fața lui Dinamo la finalul turului. Iarăși, Borcea a zis nu. Atunci, i-am spus că nu pot să mă întorc la Dinamo și asta a fost tot”, a declarat Ioan Andone pentru Click.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER