Cum l-a refuzat Andone pe Borcea:** „Poți să-mi promiți și 5 milioane pentru titlu că ești pe locul 8!”

Ajuns în Bulgaria la ȚSKA Sofia după ce a refuzat oferte din
Arabia Saudită sau Olanda, Ioan Andone speră să câștige titlul cu
formația la de la sud de Dunăre și să continue și din sezonul
viitor la „Steaua Bulgariei”.

„Vreau să iau titlul cu ȚSKA. Pe un an și jumătate am
semnat cu ȚSKA, cu un salariu de 25.000 de euro pe lună. Dacă vom
câștiga campionatul contractul se prelungește automat cu încă un
an. Dacă vom termina pe doi sau pe trei, iar ei sunt mulțumiți de
munca mea, putem continua, dar după o rundă de
negocieri”
.

Ofertat în pauza intercompetițională și de Dinamo, Andone spune că
a refuzat să se întoarcă în Liga I din cauza faptului că acționarii
din „Ștefan cel Mare” nu au fost de acord cu condițiile puse de
el.

„Borcea mi-a propus 120.000 de dolari pentru șase luni,
plus un bonus de un milion de dolari pentru câștigarea
campionatului. I-am zis: ‘Problema mea nu sunt banii. Poți să-mi
promiți și cinci milioane de dolari pentru titlu că ești pe locul
8’. Eu am cerut niște lucruri clare pentru echipă, nu pentru mine.
În primul rând, am cerut ca salariile să fie la zi. Borcea a zis că
nu se poate. Apoi, am cerut ca băieții să aibă prime de joc în
partidele cu primele șapte clasate, adică echipele care erau în
fața lui Dinamo la finalul turului. Iarăși, Borcea a zis nu.
Atunci, i-am spus că nu pot să mă întorc la Dinamo și asta a fost
tot”
, a declarat Ioan Andone pentru Click.

Publicat: 09 03. 2010, 09:57
Actualizat: 09 03. 2010, 09:58