Telenovela transferului lui Alexandru Bourceanu în Ghencea este aproape de final. Gigi Becali a rezolvat mutarea chiar în timpul Supercupei de la Piatra-Neamț, acolo unde se afla și agentul jucătorului Florin Iacob. Nervos din cauza pres-tației lui Bicfalvi, latifundiarul i-a transmis agentului: „Gata, îi dau 150.000 de euro pe an! Hai să semnăm repede actele!”, a fost mesajul stelistului.
Steliștii au avut nevoie de un meci oficial pentru a-și da seama că lotul este destul de subțire. Cum la centrul terenului Levi nu prea are soluții, în primul „11” a apărut din nou Eric Bicfalvi. În ciuda prestațiilor din pregătiri, „Pictorul” a avut o evoluție modestă, care l-a enervat la culme pe Gigi Becali: „Nu a jucat nimic. Să vezi cum pleacă el la iarnă”, a răbufnit oficialul după meci.
„În două zile transferul trebuie să fie gata!” Ce s-a întâmplat în timpul partidei? Din dorința de a-l achiziționa pe „Gattuso” din Banat, Becali a discutat minute bune cu Florin Iacob. „Gata, îi dau și 150.000 de euro pe an și îi mai dau și 100.000 de euro la semnătură! Hai, să vină să semneze! În două zile transferul trebuie să fie gata”, i-a transmis finanțatorul. Astfel, ieri, steliștii au luat din nou legătura cu jucătorul, iar acesta și-a dat acordul să evolueze în Ghencea.
Azi discută cu Iancu și pentru Goga Și cum ieri timișorenii au fost retrogradați oficial, Gigi Becali va merge în cursul zilei de astăzi la sediul BkP pentru a discuta cu Marian Iancu posibilitatea de a achiziționa și alți jucători. În afara lui Bourceanu, șeful steliștilor îi mai dorește și pe Sepsi, și pe Dorin Goga, atacant care se află și în vizorul vasluienilor. „Mă voi întâlni cu Marian Iancu să văd ce jucători voi lua de la Timișoara”, a spus Becali.
E sub sechestru ANAF Singurul impediment în calea transferului lui Bourceanu la Steaua ar fi sechestrul pus de ANAF pe jucătorii lui Poli. Adică în cazul în care se va transfera la București, banii din tranzacție vor merge la stat, în contul datoriei.
Tot din această cauză nu a putut fi folosit Mihai Costea în Supercupă: ANAF Dolj a blocat achiziția, pentru că banii au ajuns în altă parte decât la stat, deși exista sechestru pe toate bunurile Craiovei. „Steaua trebuia să se intereseze mai bine, pentru că drepturile federative ale lui Costea erau sub sechestru”, a precizat ieri Eugen Călinoiu, directorul ANAF Dolj.
Sameș va fi înmormântat azi Dumincă dimineață, fostul fundaș al roș-albaștrilor a decedat la doar 59 de ani din cauza unui cancer nazofaringian. Astfel, ieri, Mirel Rădoi, Cosmin Olăroiu și Gino Iorgulescu au depus câte o coroană de flori în memoria fostului fotbalist. Ștefan Sameș va fi înmormântat astăzi, la ora 12:00, la Cimitirul Izvorul Tămăduirii, situat în zona cartierului Dristor din Capitală.
articol scris de Cristi Voinea și Bogdan Steriopol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER