Cum o mai rezolvă Dorinel și pe asta?** Oțelul, în pericol să piardă șase jucători
Șase fotbaliști campioni cu Oțelul în sezonul trecut ar putea părăsi echipa peste câteva luni. Ei se află la final de contract și nu au semnat încă noi angajamente.
Viitorul lui Liviu Antal, Milan Perendija, John Ibeh, Silviu Ilie, Cristian Sîrghi și Laurențiu Iorga la Oțelul este deocamdată incert, din cauză că înțelegerile cu formația din Galați expiră fie pe 31 decembrie (vezi cazul lui Perendija, Ibeh și Sârghi), fie în vară. Surse apropiate clubului spun însă că sunt câțiva jucători care n-au acceptat oferta conducerii și refuză să semneze noile contracte, ba mai mult, că unora nu le-a fost propusă această prelungire.
„Le vom prelungi!’
Șefii formației gălățene nu cred că pot rămâne fără o parte din jucătorii de bază ai echipei. Recent, Marius Stan a asigurat că nu vor fi probleme, toți urmând a accepta prelungirea înțelegerilor. „Avem câțiva jucători care se apropie de finalul contractului, am avut discuții cu fiecare în parte și sunt sigur că vor semna prelungirea contractelor”, a spus Stan.
N-am semnat încă prelungirea cu Oțelul și deocamdată nu mă gândesc la asta. Contractul meu e valabil până în vară și abia atunci voi discuta dacă mai rămân aici sau nu!
Liviu Antal, mijlocaș Oțelul