FCSB îl are în curte pe noul „noul magician” al fotbalului românesc. Este vorba de tânărul Octavian Popescu (18 ani), pe care Lucian Sânmărtean îl vede drept urmașul său.
Sânmărtean consideră că Popescu poate deveni următorul star al fotbalului românesc, dar totul depinde de el.
„Octavian Popescu, dacă va demonstra și ușor, ușor își va căpăta statutul de lider, va fi convocat și la echipa națională. Este un copil pe care l-am văzut și mi-a atras atenția cu ușurința și curajul, nesimțirea, în sensul bun, cu care manevrează mingea.
Octavian Popescu poate fi noul star al fotbalului românesc. Depinde de el, depinde de mediul în care se formează. FCSB îi oferă mediul în care poate crește și inevitabil va urma un transfer, vor urma convocări la echipa națională.
Dacă va reuși să demonstreze că este un jucător de calitate, de valoare, poate deveni un jucător foarte important pentru fotbalul românesc”, a declarat Lucian Sânmărtean, potrivit AS.ro.
„Noul Messi”, așa cum l-a numit patronul Gigi Becali, titular în meciul cu Universitatea Craiova, scor 0-0, a ajuns la FCSB în vara anului trecut, de la clubul lui Mihai Rotaru, la recomandarea lui Giovanni Becali.
„Mi l-a recomandat Giovanni, iar apoi băiatul și cei din familia lui au venit la palat. Dacă nu era Giovanni, eu unul nu știam de Octavian Popescu și nici nu ajungea la FCSB”, a dezvăluit Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER