Revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică a Stelei a dat curs unui șir lung de speculații cu privire la posibilitatea refacerii staff-ului cu care antrenorul a reușit să facă performanță în precentul mandat. Doi dintre oamenii importanți din staff-ul lui Reghecampf sunt medicul Radu Paligora și fizioterapeutul Iulian „Pufi” Mircea, cei care sunt acum sub contract cu Pandurii Tg. Jiu. Ei au venit la echipa gorjeană la cererea lui Edward Iordănescu, iar antrenorul a comentat acum posibilitatea ca ei să plece alături de Laurențiu Reghecampf.
„Fără să jignesc alte cluburi, consider că am cel mai bun staff medical la Pandurii. Am făcut eforturi foarte mari să conving conducerea că trebuie să aducem acești oameni alături de noi. Sunt oameni cu care eu am mai lucrat în trecut și pe care îi știam foarte bine, am apreciat efortul conducerii și faptul că ei au ajuns aici. E posibil să îi dorească Steaua, și nu doar Steaua, însă mizez pe dorința lor de continuitate, pe relația profesională și umană pe care o am cu ei”, a spus Iordănescu junior.
Antrenorul Pandurilor a vorbit și despre strategia pe care clubul său o va avea în pauza de iarnă pentru a putea face față luptei din playoff. „Pandurii se poate interesa de orice jucător care are valoare și care poate să fie util. Trebuie să putem să îl angrenăm în mecanismul pe care noi îl avem pentru fiecare poziție în parte. Sunt multe detalii atunci când aduci un jucător. De aceea mi-aș dori ca în această iarnă să transferăm calitate, nu cantitate. Să fie între 2 și 4 jucători pe pozițiile pe care considerăm că avem nevoie„, a spus Edi Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER