Timișorenii nu știu nici acum în ce eșalon va juca Poli în sezonul viitor, însă echipa nu va fi abandonată, chiar dacă va fi retrogradată în liga a doua sau a treia. Cosmin Contra, împreună cu autoritățile locale și ale județului, ar putea pune bazele unei grupări puternice la Timișoara. Intenția lui Contra a fost dezvăluită mai întâi de Paul Codrea. Jucătorul Sienei a spus că ar fi dispus să se întoarcă la Poli acum sau peste un an, dacă „Guriță” va fi noul manager al clubului.
Fotbalistul care a jucat de 44 de ori pentru naționala României s-ar întoarce la Poli, chiar și într-un eșalon inferior. Culmea, Codrea nu a jucat niciodată pentru Poli în prima ligă, ci doar în „B”, în sezonul 1998-1999.
„Am vorbit cu Cosmin Contra și el avea în cap un plan foarte interesant, suna foarte bine, chiar și în Divizia B, dar totul e ca orașul să sprijine echipa. Ar fi ceva foarte ambițios, poate chiar ar merita încercat”, a afirmat Codrea.
Codrea: „Problema era legată de conducere”
Mijlocașul a mai precizat că revenirea sa va depinde foarte mult de plecarea lui Marian Iancu. „Fără Cosmin sau fără cineva în care să am încredere, cu greu aș veni la Poli. Dacă Poli va fi retrogradată, cu siguranță că aici lucrurile se vor schimba. Va veni probabil o nouă conducere, de asta era legată toată problema”, a declarat fotbalistul de 30 de ani al Sienei.
Contra: „Vreau să ajut Timișoara”
Cosmin Contra a confirmat discuția avută cu Paul Codrea, însă a fost reținut în privința planului său. „A fost o discuție între doi prieteni, care sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă acum cu Poli. Dacă pleacă domnul Iancu și autoritățile se implică, normal că aș dori să ajut Timișoara”, a declarat fostul internațional român.
„Aș reveni, chiar și în Divizia B, dar să fie și Cosmin Contra la echipă. Altfel, nici nu m-ar interesa”, Paul Codrea, mijlocaș Siena.
117 selecții pentru România au împreună Contra și Codrea
Ostaficiuc e încântat de idee
Președintele Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, ar fi dispus să pună umărul la reconstrucția planificată de Contra. „Am discutat cu Cosmin înainte ca el să plece în Spania. Să așteptăm ca lucrurile să se limpezească. Sunt mai multe variante pentru viitorul clubului, în funcție de ce se va întâmpla în următoarele zile, iar una dintre variante e reconstrucția din Divizia B. Faptul că acești băieți minunați vor să se implice mă bucură și îi asigur de dorința mea de colaborare”, a afirmat Ostaficiuc.
Vadim prezintă cazul în Parlamentul European!
Cazul retrogradării Timișoarei în ligile inferioare ajunge și în Parlamentul European! Corneliu Vadim Tudor a afirmat că, din datoria pe care o are pentru fani și pentru oraș, are de gând să prezinte cazul la forul de la Bruxelles și va solicita reprimirea echipei în cupele europene prin intervenția UEFA. „Am o datorie morală pentru Timișoara și pentru fanii ei minunați. Trebuie să-i ajut”, a afirmat Vadim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER