‘Cum să ne avantajeze FRF, ăsta e scenariu SF!? Oricum, noi nu o să-l băgăm pe Stancu!’
În ciuda faptului că în urmă cu două zile Comisia de Disciplină a anulat cartonașul roșu primit de Stelian Stancu, Marian Iancu anunță că Timișoara nu va lua act de această decizie și, ca atare, nu-l va folosi pe fostul stelist.
Oficialii de pe Bega vor să evite, astfel, un nou caz `Julio Cesar`, jucător care a fost folosit de Dinamo în meciul de la Vaslui în condiții similare.
"Am luat act de hotărârea Comisiei de Disciplină a FRF, prin care s-a anulat cartonașul roșu dictat eronat jucătorului Stelian Stancu, la partida Pandurii – FC Timișoara, din etapa a XIX-a a Ligii I. Față de acest lucru, menționăm că verdictul comisiei a fost unul corect, în spiritul jocului și în litera regulamentelor, ocazie cu care ne bucurăm să descoperim o atitudine, sperăm, nouă, justițiară a celor care sunt mandatați să hotărască și să emită decizii. Cu toate acestea, am hotărât, de comun acord, atât administrația, cât și staff-ul tehnic, să nu riscăm prin folosirea jucătorului Stelian Stancu în următorul meci, atât timp cât pe rolul instanțelor de judecata sportivă există cauze similare, fără ca acestea să se fi încheiat printr-o hotărâre definitivă", se arată într-un comunicat semnat de finanțatorul de pe Bega.
Acesta a ținut în același timp să dezimintă zvonurile conform căora această decizie ar veni ca un semn de împăcare între FRF și FC Timișoara: "Un așa-zis avantaj făcut nouă de către o federație ostilă este de neimaginat, nici măcar pentru un regizor de filme science-fiction".
Posibilitatea unui avantaj creat clubului timișorean de către federație prin anularea cartonașului roșu al fundașului Stelian Stancu a fost respinsă și de FRF, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
"Federația Română de Fotbal respinge cu fermitate toate speculațiile și insinuările conform cărora decizia Comisiei de Disciplină a FRF, de a anula cartonașul roșu văzut de jucătorul Stelian Stancu, în jocul cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, din cadrul campionatului Ligii I, ar reprezenta un preț al împăcării dintre FRF și FC Timișoara, respectiv între președintele FRF, domnul Mircea Sandu, și finanțatorul grupării timișorene, domnul Marian Iancu", se arată în comunicatul semnat de direcția presă și relații publice a FRF.
Â