Cum să pierzi un vestiar, metoda Șumudică! Jucătorii nu mai sunt alături de el:** „Țipa de parcă era la Bistrița!”
Rapid a plecat marți în Turcia pentru un minicantonament cu
scopul de a-și încărca bateriile și de a-și rezolva tensiunile din
sânul lotului, pentru ca Europa să nu fie ratată din nou. Surse din
rândul jucătorilor spun însă că, din cauza greșelilor lui Marius
Șumudică, fotbaliștii nu mai sunt trup și suflet alături de el,
problema fiind iremediabilă cât timp se va continua în această
formulă.
Emulația creată de venirea lui Marius Șumudică în Giulești mai
există doar în rândul suporterilor. Jocul echipei nu e la cotele
dorite de fani și de șefi, iar asta are și o explicație. Surse din
vestiar spun că tehnicianul s-a compromis în fața grupului de
jucători, aceleași surse dezvăluind și motivul pentru care cei mai
mulți dintre fotbaliști și-au pierdut respectul față de
Șumudică.
„E inadmisibil să «se tragă de șireturi» cu unii
jucători, să se înjure amical și să se tachineze cu ei, iar în fața
altora să se dea intransigent și să facă pe durul. A tratat
jucătorii în mod diferit, și asta se simte imediat într-un grup. E
ca și când ai avea doi copii și pe unul îl pupi toată ziua, iar pe
celălalt îl cerți non-stop. După greșeala asta nu se mai poate
reabilita în fața noastră”, a afirmat unul dintre oamenii
în cauză. Nu doar faptul că are „favoriți” îl costă însă pe
Șumudică, ci și faptul că n-a știut să facă trecerea de la Gloria
la Rapid.
„Țipa de
parcă era la Bistrița!”
Practic, antrenorul a încercat din capul locului să se impună prin
„decibeli”, numai că asta n-a ținut cu Spadacio și compania, ba din
contră! „Imediat după instalare, a venit la noi în vestiar
și a început să țipe. Miza probabil pe faptul că ne intimidează. El
se credea la Bistrița, dar aici sunt jucători cu caracter puternic,
care nu acceptă asta și cu care trebuie să adopți o altă metodă.
Unii chiar i-au spus că ne poate determina să-l respectăm prin
puterea exemplului, prin cum se îmbracă, prin cum ne vorbește,
nicidecum prin isterii”, a povestit aceeași sursă.
„Le-am spus jucătorilor la un antrenament că, dacă ei simt că
eu trebuie să plec de la Rapid, atunci o fac și pe asta pentru
culorile acestui club. Eu nu am venit la Rapid ca să mă
îmbogățesc”
Marius Șumudică, antrenor Rapid
Rapid va disputa astăzi prima partidă amicală programată în
Antalya împotriva formației aflate pe locul 9 în prima ligă din
Turcia, Istanbul BB