Cum să „supraviețuiești” cu durul Dan Petrescu. Ioniță și-a creionat planul de bătaie: „Dacă fac asta, nu am de ce să mă tem!” „Dauna” provocată de Ioan Niculae omului de un milion de euro al CFR-ului

CFR Cluj a plătit un milion de euro în schimbul lui Alexandru Ioniță, iar mijlocașul ofensiv de 24 de ani a fost deja avertizat de Dan Petrescu: „A costat mult, dar nu e sigur de locul de titular”, a fost mesajul lui SuperDan. Dar cum a primit Ioniță vorbele antrenorului său?

Un jucător talentat, ajuns aproape de maturitatea sportivă, Ioniță nu s-a intersectat până acum cu antrenori duri precum Dan Petrescu, dar știe ce are de făcut pentru a se integra cât mai bine și a nu avea probleme cu fostul fundaș dreapta al naționalei: „Am auzit că este dur, dar, dacă îmi voi vedea de treaba mea, voi fi serios și nu voi crea probleme, nu are de ce să îmi fie teamă”, a spus Ioniță, pentru Telekom Sport.

Sosit de două zile sub comanda lui Petrescu, mijlocașul a dezăluit că are de suferit de pe urma perioadei în care Ioan Niculae l-a trimis la echipa a doua a Astrei: „Momentan nu mi-a spus ce vrea de la mine, abia am făcut două antrenamente ușoare pentru că am fost trimis la echipa a doua și am rămas în urmă cu pregătire. Am încercat să mă antrenez eu singur, dar nu știu cât de bine mi-a ieșit. Mă bucur că am ajuns aici într-un final. Mă voi pune la punct în următoarea perioadă”, a mai declarat omul care a marcat zece goluri pentru giurgiuveni în prima parte a campionatului.

 

Publicat: 21 01. 2018, 22:35
Actualizat: 21 01. 2018, 22:43