Naționala României se pregătește să plece în cantonamentul din Antalya pe 25 ianuarie, unde vor disputa și trei partide amicale, însă numele adversarilor nu a fost cunoscut până astăzi.
Tricolorii și-au aflat potențialii adversari cu doar patru zile înainte să decoleze spre Turcia, însă numele formațiilor întâlnite lasă de dorit.
Intrat în direct la ProSport LIVE, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a aflat cu uimire de situația în care se găsea naționala cu câteva zile înainte de plecarea în Antalya și le-a oferit reprezentanților FRF câteva sfaturi pentru acțiunile viitoare.
„Cel mai simplu și mai ieftin ar fi să contactezi din timp hotelul, să negociezi condițiile și tot ce implică spălat echipament și ce mai trebuie. Cu masa nu e o problemă, o iei la hotel… Nici cu transportul nu e problemă.
Problema cea mare e reprezentată de jocuri. Dacă nu apelezi la un agent de cantonamente și de jocuri, pentru că e și asta o specializare prevăzută la UEFA, de descurci mai greu și riști să nu ai adversari. Riști să joci cu echipe de bucătari, de amatori și de tot felul.
Eu nu știam că România nu are adversari, azi aflu. Mă mir! Am primit și noi o convocare pentru Păun și nu știam că nu au meciuri. Ei pot juca acolo cu o echipă de club puternică, nu neapărat cu o națională. O echipă bună poate fi la nivelul unei naționale fără probleme”, a declarat Iuliu Mureșan la ProSport LIVE.
Lotul echipei naționale convocat pentru turneul din Turcia, format din 25 de fotbaliști, este următorul:
Portari: Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu), Florin Niță (Steaua București), Alexandru Buzbuchi (FC Viitorul);
Fundași: Paul Papp (Steaua București), Cristian Săpunaru (Pandurii Târgu Jiu), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Robert Hodorogea (FC Viitorul), Steliano Filip (Dinamo București), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova), Alin Toșca (Steaua București), Ionuț Nedelcearu (Dinamo București);
Mijlocași: Mihai Pintilii (Steaua București), Alexandru Mateiu (CSU Craiova), Adrian Ropotan (Petrolul Ploiești), Romario Benzar (FC Viitorul), Mihai Răduț (Pandurii Târgu Jiu), Nicolae Stanciu (Steaua București), Florin Tănase (FC Viitorul), Adrian Popa (FSteaua București);
Atacanți: Andrei Ivan (CSU Craiova), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Alexandru Păun (CFR Cluj), Dorin Rotariu (Dinamo București), Ioan Hora (Pandurii Târgu Jiu), Denis Alibec (Astra Giurgiu).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER