Cum se desparte Dinamo de unul dintre cei mai capricioși, dar și valoroși jucători ai săi:** Ianis Zicu

Transferul lui Ianis Zicu la ȚSKA Sofia se apropie de faza
finalizării tratativelor. Fotbalistul dinamovist este așteptat să
sosească astăzi sau mâine la Sofia pentru a-și negocia contractul
cu echipa lui Ioan Andone, cel care a avut un cuvânt greu de spus
în perfectarea tranzacției.

După definitivarea acestor tratative, clubul din „Ștefan cel
Mare” va încasa minimum 500.000 de euro, aceasta fiind suma
solicitată de acționari în schimbul machidonului. Totuși, ce este
nou în derularea tranzacției dintre echipa lui Florentin Petre și a
lui Daniel Pancu și roș-albi? Mutarea a fost confirmată, neoficial,
și de conducerea sofiotă, asta la numai o zi după ce tehnicianul
Ioan Andone și-a declarat public interesul în a colabora cu
atacantul pe care l-a mai pregătit și la Dinamo.

Și Mitea
în cărți?

Cedarea lui Zicu în Bulgaria a fost, așa cum anunța ProSport
încă de acum o săptămână, intermediată de Giovani Becali, care,
conform unor surse de încredere, ar mai fi propus la fosta echipă a
Armatei din Bulgaria încă un fotbalist român. Este vorba de Nicolae
Mitea, atacant liber de contract, după ce Dinamo a renunțat să îi
mai prelungească angajamentul vara trecută. Bulgarii sunt
deocamdată sceptici în privința aducerii fostului „lăncier”, având
în vedere perioada mare de inactivitate.

Relația
Zicu – Dinamo, glaciară

Revenind la Zicu, transferul acestuia vine într-un moment în
care relațiile fotbalistului cu Dinamo sunt glaciare. Concret,
fotbalistul și-a manifestat interesul de a pleca de la gruparea
„câinilor” în cadrul mai multor interviuri acordate ProSport, apoi
și-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract. Chiar dacă
șefii au reușit să îl convingă să își retragă plângerea,
despărțirea devenise iminentă și va avea drept deznodământ vânzarea
jucătorului de 26 de ani la ȚSKA Sofia.

Bornele importante
ale carierei lui Ianis Zicu

14.04.2000: Zicu debutează în Liga I, în
partida cu Gaz Metan Mediaș (4-2)

2002: Este împrumutat la Farul, unde înscrie 7
goluri în 20 de meciuri

2003: Se întoarce la Dinamo, unde reușește
eventul în primul an, Zicu evoluând doar în meciurile din turul
campionatului

2004: În returul acelui sezon se transferă la
Inter Milano, echipă ce îl împrumută la AC Parma, unde nu joacă
decât în nouă partide.

2005: În cea de-a doua parte a sezonului revine
la Dinamo, cucerind Supercupa și Cupa României

2006: Se transferă la Rapid, unde câștigă o
nouă Cupă a României, competiție în care a înscris 5 goluri în 5
meciuri

2007: Revine la Dinamo, echipă unde evoluează
și în prezent. Zicu a reușit în acest timp să marcheze 5 goluri, în
33 de meciuri disputate în Liga I.


Mitea
nu știe nimic!

Nicolae Mitea nu știe nimic de un transfer la ȚSKA Sofia. „Am
vorbit cu nea Giovani și mi-a spus că sunt doar zvonuri. Dacă ar fi
ceva concret, aș merge acolo, mai ales că aș lucra cu nea Ando”, a
declarat Mitea.

Curcă
rămâne!

George Curcă a revenit în „Groapă” după ce înțelegerea dintre
jucător și Farul Constanța a picat. Revenirea sa ar putea face
posibilă mutarea lui Matache la Universitatea Cluj, unde este dorit
de Florian Walter.

Confundat de
spanioli

Presa spaniolă a confirmat interesul grupării Espanyol Barcelona
pentru Adrian Cristea. Deși „Prințul” a fost confundat cu Andrei
Cristea, As și Marca au confirmat informațiile Prosport, vizavi de
interesul tehnicianului Mauricio Pochettino pentru echipierul
roș-albilor.

Publicat: 19 01. 2010, 09:16
Actualizat: 19 01. 2010, 09:22