Cristi Daminuță și Denis Alibec erau considerați speranțele fotbalului românesc. Viitorul echipei naționale părea asigurat de garanția transferurilor fotbaliștilor la Inter Milano. Toți specialișii acuzau cluburile mari din Liga I că nu au avut ochi pentru cei doi, considerați posibili salvatori ai întrecerii interne. Ceva s-a rupt însă în proiecția imaginată în timp. Timișoreanul Daminuță a ajuns de la Inter II la Dinamo II, fără șanse de a mai prinde echipa mare, Alibec îl urmează. Din imaginea celor doi au mai rămas doar tatuajele, fițele de provinciali și eticheta de „speranțe în van”, ce începe să se contureze deja. Poate o fi de vină Inter-ul, nu de alta, dar și Adi Mutu s-a întors de acolo cu tatuaje. Bine, el a confirmat până la urmă. Rămâne de văzut dacă cei doi vor putea să facă pentru națională măcar un sfert din ce a făcut Mutu.
Transferul la Internationale Milano i-a dăunat și lui Alibec, care s-a schimbat radical după plecarea din Constanța. Totul a culminat cu partida de miercuri dintre România Under 19 și Elveția Under 18, când atacantul s-a certat cu antrenorul Cristian Sava pentru că nu a fost introdus din primul minut pe teren! Din puștiul timid de 17 ani care debuta în prima ligă nu a mai rămas nimic, Alibec fiind total schimbat după ce a reușit să intre în grațiile lui Jose Mourinho. „Nu mai ascultă de nimeni. Țipă prin vestiar că el joacă la Inter, că este preferatul lui Mourinho și prieten cu Chivu. Se crede Zeus! Și-a făcut și tatuaje, e stilul lui Daminuță”, a dezvăluit o sursă din cadrul naționalei. După partida pierdută la Under 19 în fața Elveției, a ieșit la iveală și un scandal petrecut în vestiarul tricolorilor mici: tehnicianul Under 19, Cristian Sava, s-a certat cu vârful lui Inter, iar acesta din urmă a început partida pe banca de rezerve.
„N-a făcut un sprint!”
„Este un jucător talentat, dar trebuie să‑și dea seama de potențialul lui. Dar dacă nu se încadrează în regulile impuse, o să joace ca miercuri sau o să se excludă”, a spus declarat Cristian Sava. Prezent la meciul disputat în Colentina, Emil Săndoi este tentat să nu-l mai includă pe vârful de 19 ani în acțiunile viitoare ale „tineretului”. Antrenorul oltean este nemulțumit de atitudinea delăsătoare a interistului. „Nu se poate să nu faci un sprint în toată repriza, e clar lipsă de motivație”, le-a spus Săndoi unor apropiați.
„Am făcut tot posibilul să vin să joc pentru națională. Mâine (n.r. – astăzi) am meci cu Primavera, dar mi-am dorit enorm să vin la București. Nu cred că se poate pune problema că nu-mi doresc să joc” Denis Alibec, jucător Inter
Daminuță, mereu la Dinamo II
La începutul anului, Cristi Daminuță se poza în centrul Timișoarei cu fularul noii sale echipe, Dinamo. Destinația promitea o revenire spectaculoasă a carierei sale, iar stoperul a acceptat să încalce acest tabu al rivalității dintre cele două formații. Lucrurile au mers însă prost încă de la început pentru bănățean. Un jucător al lui Dinamo, deranjat de „fițele” puștiului, l-a refuzat chiar într-un mod urât atunci când a fost rugat să îl ajute și să stea cu el în cameră. Surghiunul s-a extins și a fost mutat și pe banca tehnică. În turneele de pregătire, Daminuță a jucat puțin. Apoi a fost exilat la „satelit”, la echipa a doua. Singura constantă: criticile oficialilor dinamoviști. Ideea principală a lor a fost expusă de Cornel Dinu: „Nu poți să fii fotbalist când ești tatuat precum Daminuță!”. Între timp, suporterii au simțit mirosul de sânge, iar jucătorul a intrat și în vizorul lor.
La Urziceni, în meciul cu Unirea, veselia a fost generală printre fani. Pentru că suporterii au decis să îl cheme pe fotbalist la gardul peluzei și să îl determine să scandeze împotriva rivalelor „câinilor”. Doar FC Vaslui a fost iertată de Daminuță, care dădea senin tonul la orice idee a ultrașilor. „«Dami», nu pleca, Dinamo e casa ta!”, a fost concluzia generală a dinamoviștilor, scandare întreruptă doar de hohotele de râs dinspre tribună. Realitatea însă este alta pentru fotbalist. Daminuță nu mai prinde lotul echipei nici acum, când toți fundașii centrali de meserie sunt inutilizabili. După câteva luni de pelerinaj, fundașul va lăsa în urma sa la Dinamo doar o altă scandare a galeriei: „Daminuță-Mondenul!”
Ioniță, al treilea exemplu
Și Alexandru Ioniță (foto) vine tare din urmă, cu o metamorfoză totală după ce a semnat cu FC Köln. După o repriză slabă făcută într-un meci al naționalei de tineret, giuleșteanul a fost schimbat. În timp ce unul dintre secunzii lui Săndoi îl sfătuia să nu mai fie delesător, pentru că nemții pun accent pe fizic, atacantul de 21 de ani a replicat tăios: „Lasă, mă descurc eu când o să ajung acolo. Aici e aici!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER