Omul-trofeu în Liga 1, Dan Petrescu este cunoscut ca un antrenor foarte dur. Mulți dintre cei care s-au intersectat de-a lungul carierei cu actualul campion al României vorbesc despre un tehnician foarte pătimaș, dar și atașat de grupul său.
Dan Petrescu este omul-orchestră în Liga 1. De două ori consecutiv campion cu CFR Cluj, fostul mare internațional are în palmares și un titlu câștigat cu Unirea Urziceni, o surpriză uriașă la acea vreme. Sorin Frunză a jucat sub cunducerea lui Dan Petrescu și își amintește trăirile din acea perioadă. Fostul mijlocaș al Urziceniului povestește că Dan Petrescu era un adevărat uragan în momentul în care echipa juca prost sau când pierdea.
”Depinde cum era scorul. Dacă era nefavorabil, ne ascundeam după un stâlp. Mai zburau sticle, mai zburau ghete…lucruri dure ca să nu zic altceva. Acum nu e chiar aşa cum era atunci. Acum mi se pare mult mai liniştit. El trăieşte pentru meciurile astea. El trăieşte pentru fotbal. E omul succesului. Vrei să ai succes, îl chemi pe Dan Petrescu”, a mărturisit Sorin Frunză.
Ajuns la 41 de ani, Sorin Frunză s-a retras de ceva timp din fotbalul de performanță. Milocașul a jucat de-a lungul timpului pentru mai multe echipe ca Vaslui, Craiova, Rapid sau Oțelul. Cele mai puternice amintiri le are însă din perioada Urziceni, atunci când și-a intersectat cariera cu cea a „Bursucului”. Frunză spune că, la un moment dat, nu a mai suportat presiunea și a vrut sa plece din catonament
”Aveam două săptămâni de când eram în cantonament în Austria şi, la primul meci amical cu o echipă din Austria, m-am dus la Meme Stoica şi i-am zis că eu vreau să plec, că nu suport să aud înjurături. Meme (n.r Stoica) m-a întors atunci din drum şi a făcut foarte bine. Îl preferam pe Porumboiu lui Dan Petrescu. Cu Porumboiu aveam contact o dată, de două pe săptămână. Cu Petrescu aveam contact zi de zi, oră de oră, minut de minut şi trebuie să fii foarte puternic ca să rezişti”, a mai povestit Frunză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER