Fost coleg la Sportul Studențesc cu Hagi și erou al celei mai aspre înfrângeri administrate de România Angliei, Alexantru Terheș a dezvăluit pentru ProSport care a fost primul său contact cu Gigi Becali, înainte de Revoluție.
„În lumea asta reușesc tupeiștii, nu oamenii de bun-simț. Uite la Gigi Becali! Eu l-am cunoscut pe vremuri, la Hotel Nord, la o petrecere a noastră, la Sportul. L-am văzut pe unul că bagă mâna în brânză, peste masă, și l-am întrebat pe Hagi ce-i cu ăsta. «Lasă-l, e o cunoștință de-a mea!», mi-a zis Gică”, Alexandru Terheș, fost fotbalist.
Poate cel mai bun prieten al lui Terheș din fotbal este Gică Hagi. Cei doi se cunosc de pe vremea când erau coechipieri la Sportul Studențesc. „Eu eram din 1981 la Sportul, el a venit în 1983. Imediat mi-a devenit coleg de cameră. Nu numai ca fotbalist era extraordinar, ci și ca om, să știți, puțini îl cunosc așa cum îl cunosc eu. Țin minte cum învățam împreună pentru examene, eu eram anul III, el I. Chiar învăța, nu vorbesc aiurea, în perioadele de examene stăteam ore întregi în cameră și citeam cursurile. Vorbim și acum la telefon, ne vizităm când ajungem unul în orașul celuilalt”, mărturisește fostul băimărean.
Citește aici povestea memorabilului România – Anglia 4-0, în care Terheș a înscris un hat-trick
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER