Cum și-a luat Steaua o țeapă de 700.000 €!** Campania de transferuri, în pericol!

Șefii din Ghencea așteaptă ultima rată din transferul lui Dică
la Catania pentru a avea bani de transferuri în această iarnă

Steaua încearcă în aceste zile să recupereze, în sfârșit, toți
banii din transferul lui Nicolae Dică în Italia. Oficialii recurg
la orice mijloace legale pentru ca suma de 700.000 de euro datorată
de Catania să intre cât mai repede în conturile pentru
transferuri.

Plecarea lui Nicolae Dică la Catania în vara anului 2008 pentru
aproximativ 2,1 milioane de euro a sfârșit prin a fi un adevărat
fiasco atât pentru jucător, cât și pentru clubul din Ghencea. De
ce? Ulterior, Dică s-a dovedit a fi practic „turist” la Catania,
iar după ce a evoluat doar în trei jocuri pentru italieni, a fost
mai mereu împrumutat în decursul acestor ani la alte echipe. CFR
Cluj, Iraklis Salonic și Manisaspor au fost formațiile la care
piteșteanul a jucat. În schimb, conducerea roș-albaștrilor se simte
păcălită după această tranzacție. „Este incredibil ce se
întâmplă! Trebuia să mai primim ultima rată de 700.000 de euro din
acest transfer încă din luna februarie a anului trecut, dar nici
până acum nu am mai văzut acești bani”
, ne-a detaliat un
oficial stelist.

„Am contactat un avocat
italian”

În continuare, același oficial a mărturisit pentru ProSport ce a
întreprins Steaua în toată această perioadă pentru a recupera suma
respectivă. „Oficialii Cataniei nu ne răspund la telefon și
nici la corespondență de foarte mult timp. I-am reclamat la UEFA și
FIFA, chiar și la Federația de Fotbal Italiană. Nu este posibil așa
ceva! În cele din urmă, am decis să contactăm un avocat italian
pentru a ne rezolva problema”
, a încheiat oficialul
stelist.

Vor
folosi banii pentru transferuri

De ce sunt banii de pe Dică atât de importanți pentru Steaua în
acest moment? Din câte se pare, șefii din Ghencea nu dispun de
niciun ban pentru a efectua transferurile iernii. Cei 700.000 de
euro pe care îi mai are de achitat Catania ar fi foarte buni, în
contextul în care Mihai Stoica și Marius Lăcătuș s-au gândit că ar
fi bine să cumpere jucători tineri și de perspectivă în acest
moment. „Suma nu e mare, dar măcar e un început pentru ceea ce vrem
să facem. Proiectul de viitor e important, iar dacă îi vom cere
bani lui Gigi Becali, o vom face doar pentru a aduce un titular”, a
adăugat un alt oficial.

„Mi-am rezolvat problemele cu Catania. Nu mă interesează
ce i s-a întâmplat Stelei, deoarece nu eu am făcut contractul între
cluburi.”

Nicolae Dică, mijlocaș

5 goluri a marcat Dică în toate competițiile de când a
părăsit Steaua, dintre care unul pentru echipa
națională

68 de goluri a strâns Dică pentru Steaua în cei patru
ani și jumătate petrecuți în Ghencea

32 de selecții are mijlocașul la echipa națională,
pentru care a marcat de nouă ori

Publicat: 20 12. 2010, 22:25
Actualizat: 21 12. 2010, 13:18