Cum vede „Procurorul” Dinu numirea lui Rednic la Dinamo: „La ultima sa venire a demonstrat că este ca o sabie”
Claudiu Niculescu a fost demis din funcția de antrenor principal al clubului Dinamo, după doar 20 de zile, în locul său urmând să fie adus Mircea Rednic (56 de ani), antrenorul sub comanda căruia clubul din „Ștefan cel Mare” a cucerit ultimul titlu de campioană.
Cornel Dinu a vorbit despre situația de la clubul alături de care a cucerit trofee atât ca jucător, cât și ca antrenor, și punctează faptul că lui Mircea Rednic nu îi va fi ușor: „Rednic este un antrenor foarte bun, dar nu va fi ușor. La Dinamo au fost transferuri făcute aiurea, atmosfera nu este cea care trebuie și există și multe lacune de pregătire. Problema este mai delicată la club și rămâne de văzut dacă Rednic va putea până în iarnă să modifice.
Rednic a fost un jucător foarte bun, a demonstrat ca antrenor, dar rămâne de văzut dacă poate reuși cu materialul pe care îl are la dispoziție. La ultima sa venire a demonstrat că este ca o sabie, el taie și spânzură, dar este o sabie care nu intră în aceeași teacă și cu altcineva. Urmează meciurile cu Dunărea Călărași și Concordia Chiajna, iar apoi va fi un maraton pentru că se joacă până târziu în decembrie. Va fi greu să le facă pe toate peste noapte”, a spus Cornel Dinu pentru Fanatik.
Șase titluri de campion și două Cupe ale României sunt trofeele cucerite de Cornel Dinu în calitate de jucător al lui Dinamo, la care se mai adaugă două titluri de campion și două Cupe ale României din postura de antrenor principal.