Cumpărat de la cămătari!
Noua vedetă a Ligii 1 este Florin Costea, cel care a marcat de 11 ori în acest sezon.
Â
Cu trei ani în urmă însă, atacantul era un puști anonim din Liga a II-a, la CSM Vâlcea, iar o serie de accidentări îl țineau de mai multe luni departe de gazon. Finanțatorul Științei, Adrian Mititelu, a povestit avenÂÂtura prin care a trecut până să-l legitimeze pe Costea. „Îl dorea și Timișoara, iar Ion Crăciunescu, pe atunci președinte la Poli, urma să ajungă la Vâlcea pentru Costea în aceeași zi cu mine. L-am rugat să mai întârzie 24 de ore, de dragul Craiovei, și a acceptat! M-am dus direct la ușă la familia lui Florin, mi-a răspuns mama lui. I-am spus că am venit să-l iau pe Florin, iar până la urmă a acceptat. Singura condiție a fost să-l iau și pe Mihai, băiatul cel mic, și am fost de acord. Dacă mai avea 10 frați, îi luam pe toți!”, a povestit Mititelu. „Problemele abia atunci au început. Am aflat că CSM vânduse creanțele pentru Florin unor cămătari și a trebuit să plătesc 30.000 de dolari să-i scap pe cei din Zăvoi de datorie. În total, Costea m-a costat 100.000 de dolari și 30% dintr-un eventual transfer afară”, a încheiat patronul Craiovei.
milioane de euro i s-au propus lui Adrian Mititelu din partea lui Gigi Becali pentru Florin Costea
goluri a marcat Florin Costea în cele șase etape disputate în 2008