Cupa și ardelenii. ASA – CFR, trei dueluri de foc în primăvară. Foștii CFR-iști de la Târgu Mureș se bucură de tragerea la sorți. Grigoraș: „Ar fi cea mai mare realizare a mea”

  • ASA Târgu Mureș – CFR Cluj este un duel între trecut și prezent, pentru Petre Grigoraș, dar și pentru patru jucători din echipa vicecampioană.
  • Claudiu Voiculeț va fi într-o situație inedită. A început competiția în lotul CFR-ului, dar acum speră să prindă finala cu ASA.
  • Noul antrenor al mureșenilor spune că echilibrul va fi total în semifinala ardeleană a Cupei României.


ASA – CFR tinde să se adopte denumirea „Derby de Ardeal”. Echipele despărțite de 130 de kilometri se vor bate pentru finala Cupei, dar și pentru play-off. CFR vizează la poziția a șasea din Liga 1, ocupată în prezent de ASA, iar în februarie cele două echipe se vor confrunta și în campionat.

Petre Grigoraș, noul antrenor al echipei mureșene, știe ce dueluri îl așteaptă în primăvară, împotriva clujenilor. „Nu trebuie să ne referim la clasament. Dacă luăm clasamentul ultimilor cinci ani, nu cred că CFR e cea mai slab cotată. Orice adversar era puternic. Avem un derby de România și un derby de Ardeal. Vom juca în Cupă pentru finală și în campionat pentru play-off. Șansele sunt absolut egale. CFR este o specialistă a Cupei. A și câștigat această competiție de mai multe ori în ultimii ani. Mai mult, e cam singura șansă de a câștiga un trofeu și pentru ei și cred că e cel mai important obiectiv. Și pentru noi, finala Cupei României este cel mai important obiectiv, după calificarea în play-off. Va fi o dublă manșă în care va conta forma de moment, starea vremii, care la începutul lui martie ar putea influența gazonul și, de ce nu, doza de noroc”, a spus noul tehnician al ASA-ului.

Grigoraș: „La CFR am antrenat o echipă mare”

Petre Grigoraș nu este străin de CFR. A trecut prin curtea echipei din Gruia, cum au făcut-o și cei patru jucători care formează „colonia ex-ceferiștilor” de la Târgu Mureș: Stăncioiu, Velayos, Gabi Mureșan și Voiculeț.

16 partide a antrenat Grigoraș în Gruia, în 2013. „A fost o provocare pentru mine. Poate n-am ajuns nici în cel mai bun moment, poate nici eu n-am fost foarte inspirat, dar n-am niciun regret referitor la acea perioadă decât regretul că n-am putut să fac mai mult. Am antrenat la o echipă mare, care dominase fotbalul românesc în ultimii ani, cu un public răbdător, decent și m-am simțit foarte bine la Cluj”, și-a amintit Grigoraș perioada petrecută la CFR.

Antrenorul speră să-și trăiască visul, în acest an, alături de ASA: „Câștigarea Cupei ar fi cea mai mare realizare a mea, dar nu vreau să mă gândesc prea departe acum”.

Voiculeț a început Cupa în tricoul CFR-ului

Într-o postură inedită se află mijlocașul Claudiu Voiculeț. Are cele mai recente amintiri de la CFR, din lotul murșenilor. Când clujenii au început jocurile din Cupă se afla în lotul CFR-ului și s-a bucurat pentru calificarea din 16-imi. „Da, suntem mulțumiți de tragere. E și o deplasare mai scurtă și o echipa pe care o cunoastem mai bine, dar e greu să spui ce echipă era mai bună, pentru că se vor schimba multe în această iarnă la toate echipele. Aproape că va fi alt campionat. Probabil ne vom studia prin cantonamente. Nu vrea să vorbesc multe despre perioada la CFR. Nu a fost una plăcută nici pentru mine, nici pentru ei”, a spus mijlocașul, care se vede cucerind trofeul cu ASA: „Cupa este un obiectiv realizabil pentru noi”.

A patra oară antrenat de Grigoraș

Venirea lui Petre Grigoraș la echipă l-a bucurat cel mai mult pe Voiculeț. E a patra echipă unde este antrenat de el. „M-am bucurat, da. Am fost cu el și la Farul și la Pandurii și la CFR. Sper să facă o treabă bună. Ne cunoastem bine și îi doresc mult noroc. Vine după o pauză și probabil e mult mai motivat. Nu i-a fost ușor nici lui după experiențele mai puțin reușite de la CFR și Pandurii”, a spus Claudiu Voiculeț.

În cealaltă semifinală a Cupei României se întâlnesc Dinamo și Steaua. Această fază a competiției se va disputa în sistem tur-retur. Prima manșă va avea loc în intervalul 1-3 martie, iar returul în intervalul 19-21 aprilie.

Publicat: 13 01. 2016, 08:27
Actualizat: 13 01. 2016, 08:28