La 25 de ani de la dispariția lor, Dumitru Dragomir și Mircea Sandu au pus pe tapet revenirea în actualitate a cuplajelor, celebrele meciuri de campionat dintre echipele bucureștene. Problema s-a ridicat odată cu finalizarea noului stadion Național sau „National Arena”, care va fi inaugurat în vară.
Cum ar fi ca în aceeași zi, pe același stadion, un spectator să le poată vedea jucând pe Steaua, Dinamo și Rapid? Pentru mulți, majoritatea copii sau adolescenți, pare greu de conceput, dar acest lucru se întâmpla frecvent în vremurile comunismului. Totul s-a oprit abrupt însă în 1985, din cauze nelegate în vreun fel de lumea fotbalului.
109 momente memorabile
Cuplajele, celebrele meciuri duble dintre echipele din București, își încep istoria în 1956, pe 8 aprilie. Interesant este că modelul fusese patentat cu 20 de ani înainte, pe stadionul „Venus”, dar atunci participau și echipe din provincie. Ei bine, timp de aproape 30 de ani, Steaua, Dinamo, Rapid, Progresul, Sportul și Viitorul au încântat timp de 180 de minute, în 109 ocazii, un „23 August” permanent înțesat de oameni. Ultimul episod, al 109-lea, pe 15 mai 1985.
Cu Rapid a început
Primele meciuri ale celui dintâi cuplaj interbucureștean au fost CCA – Locomotiva (n.r. – actualul Rapid) 1-1 și Progresul – Dinamo 1-3. Primul marcator a fost oferit de giuleșteni, Vasile Copil, la fel cum peste ani tot Rapidul avea să-l ofere și pe ultimul dintre aceștia, Ion Goanță. Celebrul fotbalist al vișiniilor a marcat ultimul gol într-un meci cu Sportul, 2-2, punând punct istoriei cuplajelor din România. Da, dom’le, cuplajele ar fi o chestie senzațională pentru fotbalul românesc. Și așa ducem lipsă de stadioane competitive Dumitru Dragomir, președinte LPF
109 cuplaje s-au disputat în cei 29 de ani, Steaua și Dinamo fiind prezente în 105 dintre acestea. Rapid, 94 de prezențe, Progresul 82, Sportul 43 și Viitorul 3, îi urmează pe cei doi granzi
– Cuplajul care a oferit cele mai multe goluri, 12, s-a disputat în etapa a 3-a a sezonului 1963/64: Dinamo – Progresul 2-3 și Rapid – Steaua 3-4 – Cuplajul care a oferit cele mai puține goluri, doar unul, a fost cel din runda 20 a sezonului 1964/65: Steaua – Rapid 0-1 și Progresul – Dinamo 0-0 – Cel mai mare scor înregistrat într-un cuplaj, Rapid – Progresul 6-0, în 1976-77 – Recordul de asistență s-a înregistrat pe 16 martie 1985, când 100.000 de oameni au asistat la Steaua – Rapid 2-0 și Dinamo – Sportul 2-1 – Cele mai multe goluri marcate într-un meci din cuplaje, 8, Progresul – CCA 2-6 în 1960/61
Top golgheteri cuplaje: 1. Gheorghe Constantin (Steaua) – 31 2. Ion Alecsandrescu (Steaua) – 19 3. Ion Ionescu (Rapid) – 17 4. Dudu Georgescu (Dinamo), Mircea Sandu (Sportul) – 16 5. Florea Dumitrache (Dinamo) – 14 6. Titus Ozon (Progresul Și Dinamo), Nicolae Tătaru I (Steaua) – 13 Am vorbit cu Mitică Dragomir să readucem în actualitate cuplajele bucureștene pe noul stadion Mircea Sandu, președinte FRF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER