Odată cu revenirea Universității la Craiova, stadionul „Ion Oblemenco” (foto) va primi și el tratamentul care i se cuvine. Arena va fi curățată și readusă la viață. Operațiunea de salubrizare, al cărei start e preconizat pentru astăzi, se anunță a fi un efort comun. La acțiune vor participa angajați ai clubului, dar și deținuți de la Penitenciarul Craiova. Directorii diferitelor regii din subordinea primăriei s-au declarat și ei dispuși să ajute. „Până acum nu mi-a solicitat nimeni sprijinul în această problemă, dar, dacă mi se va cere, vom ajuta”, a declarat directorul general al RAADPFL Craiova, Ion Petre. Și Direcția Județeană pentru Sport Dolj și-a oferit sprijinul. „Am vorbit deja cu Adrian Mititelu și l-am asigurat de sprijinul nostru, dacă este nevoie”, a spus Nicu Braun, directorul adjunct al instituției. O comisie care are sarcina să reomologheze „Oblemenco” va fi prezentă astăzi, de la ora 13:00, la stadion.
Fanii se oferă voluntari Suporterii olteni se oferă să pună și ei umărul la salubrizarea stadionului. Aceștia au luat cu asalt blogul lui Adrian Mititelu, îndemnându-l să apeleze la serviciile lor. „Mă ofer voluntar pentru a ajuta la reamenajarea stadionului”, sau „sunt dispus să ajut la lucrările la stadion voluntar. E criză și putem ajuta fiecare cu ceva. Așa, și noi, suporterii, am face ceva concret, cât de puțin, pentru echipă”, sunt doar câteva din mesajele fanilor.
„Mă doare că vor veni la meci câte 20.000 de suporteri și nu vor avea scaune pe care să stea. Stadionul nu e în cele mai bune condiții”, Adrian Mititelu, patron Craiova
Lopes ar putea debuta la Buzău După aproximativ trei săptămâni de pregătire alături de noii săi coechipieri, fundașul brazilian David Lopes este apt de joc. Acesta ar putea debuta pentru Universitatea la Buzău, în partida cu Victoria Brănești. „Lopes și Wobay sunt apți. Nu neapărat pentru un meci întreg, dar oricum e o veste bună pentru noi. Vom fi mai puternici”, a declarat antrenorul Universității, Aurel Țicleanu.
Adrian Mititelu, atac la fostele glorii Adrian Mititelu a readus Universitatea la Craiova, dar încă nu are liniște. Acesta este convins că mulți dintre foștii jucători ai Științei îi vor răul. „Fostelor glorii nu le pasă de soarta Craiovei. Cei mai mulți dintre ei s-au aliat cu Nețoiu ca să îmi ia echipa.
De-abia așteaptă să dau eu greș și să las echipa, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Primii noștri dușmani sunt în Craiova”, a spus Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER