Curățenie de iarnă la Dinamo!?** ‘Lista neagră’ a lui Borcea!
Lucrurile păreau să intre pe făgașul normal pentru Dinamo odată
cu instalarea cuplului Țălnar – Dinu pe banca tehnică, dar remiza
obținută cu Bistrița, pe teren propriu, a încins din nou
spiritele.
Clubul din Ștefan cel Mare a redevenit un vulcan, acționarii
punându-i la colț pe fotbaliști pentru indolența de care dau
dovadă.
Așa cum ProSport v-a anunțat, ieri-dimineață, Cristi Borcea a
trecut imediat la fapte și a convocat o ședință la sediul clubului,
în cadrul căreia a comunicat staff-ului tehnic că nu va mai da
niciun ban jucătorilor până în momentul în care echipa nu va reveni
pe primul loc.
Ba mai mult, președintele executiv al câinilor este decis să taie
în carne vie și să îi mazilească pe fotbaliștii care nu mai fac
față. Împreună cu Victor Becali și Cornel Dinu s-a stabilit o listă
neagră, a fotbaliștilor care nu se ridică la pretențiile unui club
de talia lui Dinamo, anunță Adevărul.ro.
Viața extra-sportivă tumultoasă, vârsta, indisciplina,
indolența, lipsa vitezei și a determinării i-ar fi adus în
dizgrația conducerii pe Boștină, Pulhac, Kone, Niculescu
sau Adrian Cristea.
Golurile lăsate de eventualele despărțiri trebuie, evident,
umplute, așa că s-ar fi discutat și despre fotbaliștii care ar
putea fi transferați în perioada de iarnă. ‘Prințului’ i s-a găsit
deja un înlocuitor în persoana lui Pârvulescu de la Gaz Metan, iar
atacul va fi unul stelar(cel puțin pentru nivelul Ligii I) odată cu
revenirile lui Bratu și Nicuale. Rămâne să se stabilească care vor
fi înlocuitorii pentru ceilalți fotbaliști de pe ‘Lista lui
Borcea’