Curelea la Steaua?** „Ar fi o mare onoare!”
După modelul Unirii Urziceni, Steaua vrea să se întărească cu
fotbaliști de la Sportul Studențesc. Managerul general al Stelei,
Basarab Panduru, și antrenorul grupării „roș-albastre”, Mihai
Stoichiță, lucrează deja la lista de achiziții din iarnă, iar una
dintre cele mai importante ținte pare a fi Costin Curelea.
Conform cotidianului Adevărul, Basarab Panduru s-a întâlnit cu
patronul Sportului Studențesc, Vasile Șiman, pentru a discuta
despre trecerea atacantului de 25 de ani în Ghencea. Steaua l-ar
dori pe Curelea sub formă de împrumut până la vară, urmând ca
transferul să fie definitivat dacă fotbalistul va confirma la
clubul roș-albastru.
Costin Curelea, care joacă la Sportul din 2003, a afirmat că s-ar
simți onorat să îmbrace tricoul „roș-albastru”.
„Deocamdată sunt sub contract cu Sportul și mă simt bine aici, dar
ar fi o onoare dacă aș ajunge pe viitor la Steaua”, a
declarat Curelea pentru Adevărul.