Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind finanțarea la Petrolul Ploiești

Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind finanțarea clubului de fotbal Petrolul Ploiești de către autoritățile locale, fiind vorba despre prime de meci mai mari decât cele prevăzute în contracte, cheltuieli nejustificate sau că echipa a beneficiat după bunul plac de stadionul municipalității.

Raportul Curții de Conturi privind finanțele publice locale pentru anul 2011 în județul Prahova constată mai multe nereguli în ceea ce privește finanțarea clubului de fotbal SC FC Petrolul Ploiești de către autoritățile locale din Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, documentul citat evidențiază, la capitolul „neînregistrarea în evidența contabilă a veniturilor și cheltuielilor rezultate în urma asocierii unităților administrativ-teritoriale cu terțe persoane”, faptul că în cadrul activității de asociere dintre SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiești și autoritățile locale din Ploiești s-a constatat că „nu a fost condusă evidența contabilă a tuturor operațiunilor efectuate în cadrul contractului de asociere, încheiat în vederea susținerii echipei de fotbal Petrolul Ploiești”, veniturile din asociere nu au fost comunicate Primăriei municipiului Ploiești pentru înregistrare în contabilitate, iar cheltuielile și plățile făcute din aceste venituri nu au fost justificate cu documente.

Este vorba, potrivit raportului Curții de Conturi, de câteva milioane de lei pe care clubul de fotbal, ca parte a asocierii cu autoritățile locale care la acea dată finanțau echipa Petrolul, le-a cheltuit fără a avea acordul finanțatorului.

Astfel, pentru suma de 3.051.000 lei, autoritățile locale nu au putut prezenta documente justificative întrucât ele nu au fost transmise către Primăria Ploiești în calitate de asociat, iar din veniturile asocierii au fost reținute de către clubul de fotbal, pentru activitatea proprie, sumele de 1.514.000 lei în anul 2011 și de 1.210.000 lei în anul 2012, fără a avea acordul finanțatorului, Primăria Municipiului Ploiești

Tot în relația de asociere dintre municipiul Ploiești și SC Fotbal Club Petrolul SA s-a constatat că au fost efectuate plăți nelegale în valoare de 612.000 lei în anul 2011 și de 358.000 de lei în anul 2012, care nu au fost prevăzute de Regulamentul privind modul de decontare și justificare a cheltuielilor angajate în baza contractului de asociere.

Controlul Curții de Conturi scoate în evidență, de asemenea, nereguli în ceea ce privește finanțarea clubului Petrolul Ploiești din fonduri publice ale autorităților locale. Astfel, auditorii au constatat că antrenorul principal al echipei de fotbal a primit, pentru prestația sa în anul 2011, un salariu anual total de 767.000 de lei brut, bani proveniți în majoritate de la bugetul local.

De asemenea, drepturile financiare ale jucătorilor FC Petrolul Ploiești, respectiv rata de contract, primele de meci, bonusurile, alocația de hrană, chiriile pentru locuință, biletele de avion, finanțate necondiționat din bugetul local al municipiului Ploiești, au fost cu mult peste limita cheltuielilor de aceeași natură care se pot acorda personalului plătit din fonduri publice, asta în condițiile în care, după cum notează raportul Curții de Conturi, nu au fost stabiliți indicatori de performanță, iar la finele sezonului competițional 2011-2012 echipa s-a poziționat pe ultimul loc neretrogradabil, respectiv locul 14.

În plus, auditorii au constatat că jucătorii de la Petrolul au primit „prime de meci” mai mari cu 190.000 lei față de nivelul acestora stabilit potrivit contractelor de prestări servicii sportive încheiate pentru sezonul sportiv 2011 – 2012, iar pentru staff-ul echipei (antrenor, maseur, medic, personal contractual) au fost făcute plăți în cuantum de 168.000 de lei „în afara regulamentului”.

Nu în ultimul rând, raportul Curții de conturi reține faptul că, deși stadionul „Ilie Oană” din Ploiești nu a fost dat legal în administrarea asociatului SC FC Petrolul SA Ploiești, „în fapt acesta administrează baza materială pe care o utilizează după voința proprie”. Stadionul „Ilie Oană” a fost refăcut, cheltuielile pentru reconstruire fiind suportate exclusiv din fonduri publice.

Fostul primar al municipiului Ploiești din perioada 2008 – 2012, Andrei Volosevici, a declarat corespondentului MEDIAFAX că autoritățile locale au contestat în instanță aceste concluzii ale Curții de Conturi.

În prezent, echipa de fotbal Petrolul Ploiești este finanțată de oamenii de afaceri Florian Walter și de Daniel Capră, însă numele echipei și palmaresul acesteia se află în proprietatea municipiului Ploiești, ca și stadionul pe care Petrolul își dispută meciurile pe teren propriu.

În plus, Consiliul Local a decis premierea echipei de fotbal la finalul campionatului în funcție de rezultatele obținute. Astfel FC Petrolul poate primi până la 3 milioane de euro dacă va câștiga Cupa României și se va clasa în primele cinci echipe din Liga I de fotbal.

Mediafax

Publicat: 02 02. 2013, 17:07
Actualizat: 02 02. 2013, 17:09