Curtean a vorbit despre despărțirea de Dinamo: „Aș mai fi rămas cu plăcere în continuare, dacă era să aleg”
Alexandru Curtean a revenit în această toamnă în Liga 1, semnând un contract cu Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul a evoluat în prima partea a anului în Bulgaria, la Botev Plovdiv.
„Nu e un pas înapoi, un pas înapoi a fost în vară, când am stat o lună de zile așteptând o ofertă mult mai bună. Și cred că am greșit când am așteptat după foarte multă lume, pentru mine cel mai important era să joc, mai ales că făcusem pregătirea, jucasem 4 meciuri de Europa League, eram foarte bine pregătit și, din păcate, a trebuit să stau o lună. Deci, în acest moment, pot să spun că mă simt foarte bine și sunt fericit aici”, a spus Curtean la Dolce Sport.
- Alexandru Curtean a mai jucat la Poli Timișoara și Dinamo, iar la Mediaș a mai evoluat în perioada 2003-2009.
Curtean a fost unul dintre cei mai buni jucătoroi ai lui Dinamo în sezonul trecut, însă a părăsit clubul din Ștefan cel Mare în iarnă, împreună cu Luchin.
„Nu e niciun regret că am plecat. Am mai spus și atunci, eu aș mai fi rămas cu plăcere în continuare, dacă era să aleg, aș fi rămas cu siguranță. Dar nu era chiar numai alegerea mea. Ne-am înțeles până la urmă, a fost mai bine așa. Am acceptat și ne-am văzut de drumul nostru, nu s-a pus problema că am cerut să plecăm de acolo„, a mai spus Curtean.
12 meciuri a jucat Curtean în campionatul Bulgariei, marcând 3 goluri
62 de meciuri și 8 goluri a reușit Curtean pentru Dinamo în Liga 1, în trei sezoane