Mijlocașul lui FC Timișoara, Alexandru Curtean, a spus, astăzi, că speră că echipa sa să-și răsplătească fanii, despre care crede că vor veni în număr mare la stadion, cu o victorie în disputa cu Dinamo de luni, din cadrul etapei a 14-a a Ligii I, informează Mediafax.
„Toată lumea își dorește să câștigăm meciul cu Dinamo, iar noi suntem mai motivați decât de obicei să obținem victoria. Știu ce înseamnă un meci cu Dinamo la Timișoara și am mai jucat împotriva lor până acum, dar încă nu am apucat să evoluez pe acest stadion împotriva dinamoviștilor. Cred că va fi o atmosferă extraordinară și sper să răsplătim, de această dată, suporterii cu o victorie. Dinamo, tot timpul, a fost o echipă puternică, la care au evoluat jucători de valoare, mai ales din punct de vedere individual. Sper să fim și noi în vână și să reușim rezultatul pe care ni-l dorim”, a spus Curtean.
Și atacantul Dorin Goga speră ca FC Timișoara să profite de punctele slabe ale dinamoviștilor.
„De două săptămâni pregătim acest meci și știm că suporterii îl așteaptă tot anul. Vom încerca să le facem pe plac. Nu luăm în calcul decât victoria, pentru că asta ne dorim cu toții. Dinamo a arătat și în meciul de cupă că este o echipă puternică. Noi le vom studia slăbiciunile și vom acționa acolo unde știm că se descurcă mai greu. Cred că atmosfera va fi la fel ca și anul trecut, va fi meciul cu cei mai mulți spectatori, însă nu vrem să se repete și rezultatul de atunci. De data asta trebuie să învingem noi”, a afirmat Goga.
Partida FC Timișoara – Dinamo se va disputa luni, de la ora 20.45, pe stadionul Dan Păltinișanu, în etapa a 14-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER