Cusurul

Cusurul
  • Publicat:

Când nu bați pe nimeni acasă de la revenirea în UCL, iar victoria de la Kiev continuă să se plictisească singură, nu prea ai motive să te dai cu capul de pereți. Să mergem pe mâna lui Ovidiu Petre. „Probabil că atât putem”. Acest 3-5 are un singur cusur. Doar a amăgit că era loc să iasă și altfel. Steaua n-a avut însă meciul în mână nici măcar o secundă, ci numai scorul trecător, dovedit o povară chiar și pentru cârca providențială a lui Goian. Spoiala rafinamentelor tactice închipuite nu poate naște decât halucinații. Schimbările comandate lui Lăcătuș nu pot emite alte pretenții decât de a fi ingrediente în pilda favorită a patronului cu „dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă“. Dacă Semedo și Arthuro… După referințele de la partida briliantă împotriva Braziliei, Toja putea fi titular cu Lyon. În fine, a intrat și a schimbat jocul. A luat baloanele unul câte unul de la colegi și le-a dăruit pe toate francezilor. Aspiratorului de fete îi rămăsese mintea la splendorile din Rio. Scuză de care nu se poate agăța – și nu din vreun complex estetic – Petre Marin, marți francofonul de ocazie. Cu gura numai pe Arthuro, Lăcă n-a mai avut nici voce, nici ochi și pentru fundașul lunatic la trei dintre golurile lyoneze. Așa s-a învârtit roata. Cu Lăcătuș și Petre Marin sacrificatul, respectiv gafeurul de serviciu.

Tags:
Mihai CIUCĂ‚ / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×