Lovitură de proporții în Liga 1! Noul coronavirus ar fi făcut o nouă victimă la CFR Cluj. ProSport a aflat în exclusivitate că la urechile oficialilor ardeleni a ajuns informația că portarul polonez Grzegorz Sandomierski este suspect de COVID.
UPDATE ORA 19:47: Ultimele 24 de ore au fost cu frământări și neliniște, în cantonamentul campioanei. Fotbaliștii lui Dan Petrescu și toți membrii delegației echipei clujene, care s-au deplasat pentru partida cu FCSB au rămas izolați, singuri în camere. Această măsură a fost luată imediat după ce testul lui Adrian Păun a fost confirmat ca fiind pozitiv.
Se pare că portarul polonez Sandomierski s-a simțit și el rău, iar unele persoane din anturajul echipei au asociat simptomele sale cu noul coronavirus, așa cum Prosport a aflat. Această bănuială nu este însă confirmată momentan de vreo opinie medicală. În câteva ore, polonezul va afla dacă are motive de îngrijorare, la fel ca restul coechipierilor. Toți cei prezenți în cantonamentul CFR-ului au fost testați încă de ieri după amiază și rezultatele vor sosi în cursul acestei nopți, undeva după ora 22:00.
Și după primirea rezultatelor, lotul CFR-ului va rămâne în cantonamentul de la Mogoșoaia, pentru ca miercuri sau joi să se mai facă o serie de teste.
Acum, lucrurile par să se extindă, iar conducătorii clujenilor se tem să nu existe o escaladare epidemiologică de tipul celei de la Dinamo București. Sursele ProSport susțin că s-au făcut teste tuturor jucătorilor, iar luni urmează să vină rezultatele. Între timp, din cauza simptomelor pe care le-ar avea, se pare că polonezul Sandomierski este în fruntea listei suspecților COVID. Zvonul s-a propagat repede în rândul coechipierilor acestuia, dar și a staff-ului tehnic condus de Dan Petrescu.
Vestea că portarul polonez ar fi bolnav de COVID-19 vine la doar o zi după ce s-a aflat că Alexandru Păun s-a infectat cu noul coronavirus. După ce s-a aflat că mijlocașul s-a îmbolnăvit, partida dintre FCSB și CFR Cluj, programată inițial sâmbătă, 17 iulie, de la ora 21:00, a fost amânată!
Păun s-a simțit rău și doctorul echipei a sesizat că are temperatură. A fost izolat imediat și i s-a făcut testul pentru COVID-19, iar rezultatul a venit în jurul orei 16:00.
În acest timp, Alexandru Păun a rămas izolat în cameră și nu a reclamat decât ușoare dureri de cap, iar temperatura i-a scăzut sub pragul critic. „El se simte bine. Îl doare doar puțin capul. Este foarte afectat pentru că a încurcat programul echipei, dar toată lumea i-a spus că nu este vina lui”, a povestit o persoană din anturajul echipei.
După ce rezultatul testului s-a dovedit pozitiv, toți jucătorii CFR-ului au fost testați și au fost repartizați singuri în camere. Aceștia vor rămâne la Mogoșoaia 5 zile închiși în camere.
Păun bănuiește că a contractat virusul de la niște prieteni cu care a ieșit la masă, în urmă cu 3 zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER