Dă Hagi mare lovitură? Cu ce „perlă” se laudă: „Seamănă cu Xavi, dar are ceva în plus!” Cei de la FCSB stau și ei cu ochii pe el
Gică Hagi spune că are în curte o adevărată perlă. Patronul și antrenorul Viitorului este de părere că Răzvan Marin va ajunge unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din lume și își permită să-l compare chiar și marele Xavi.
Răuvam Marin se află la cel mai bun sezon al său, motiv pentru care a debutat și în naționala României, în meciul cu Armenia, când a reușit să și înscrie. Gică Hagi este de părere că poate deveni unul dintre cei mai buni mijlocași din lume, dacă va continua să progreseze la fel de accelerat. Fostul mare fotbalist îl aseamănă că Xavi, dar spune că are un plus față de acest, lovește mingea cu ambele picioare:
„L-am luat de pe terenul de zgură, unde mă antrenam eu, de la ‘nea Marcel Pigulea, acolo l-am văzut. Întâmplător sau nu, dom’ profesor Pigulea, care m-a antrenat la Luceafărul, a avut o școala de fotbal care a produs mulți jucători și de acolo l-am luat.
Este cel mai bun din România. Dacă va progresa cum trebuie, va deveni unul dintre cei mai buni mijlocași din toate timpurile, pentru că este complet. Ambele faze, ambele picioare, pase decisive, viziune, creație, agresiv și fără minge, are sămânța lui taică-su. Este un jucător valoros, s-a văzut și la debutul în echipa națională. Mereu am zis de el că seamăna cu Xavi, dar are mai mult decât Xavi, are ambele picioare, șut foarte bun cu ambele picioare.
Are o marjă de progres extraordinară, a făcut un salt nemaipomenit într-un an. Vrea să continue cu noi, să crească, să joace, să fie mai bun. Dacă vrea să plece afară, trebuie să plece undeva unde să joace. Este o mentalitate bună”, a declarat Hagi pentru Dolce Sport.
Răzvan Marin este unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali vrea să-i transfere, însă Gică Hagi nu este dispus să-l cedeze pentru mai puțin de 3 milioane de euro. Mijlocașul de 20 de ani și-a exprimat dorința să rămâna la Viitorul până în vară, când speră să prindă un transfer în străinătate.