„Dă-i două, trei picioare și sparge-l!” Mesajul lui Becali pentru Alibec, la finalul unui an de coșmar

Gigi Becali a dezvăluit un dialog pe care l-a avut cu Denis Alibec, atacantul pe care speră să încaseze o sumă importantă de bani vara viitoare.

Dacă majoritatea oamenilor de fotbal pun forma proastă a lui Alibec pe seama pubalgiei și a incapacității de a face față presiunii, finanțatorul viecampioanei a identificat un alt izvor al problemelor atacantului. Deranjat că omul pentru care a plătit 2,04 milioane de euro petrece prea mult timp în fața calculatorului, Becali a avut un mesaj clar de transmis: „Chiar ieri am vorbit cu Denis. Am tipat la el așa, cu dragoste. I-am zis: «Ți-a dat Dumnezeu calitate. Băi, trebuie să fii barbat! Acum o să înceapă o nouă viața pentru tine. Va fi război, antreneaza-te bine! Ce naiba, ești copil? Să arunci calculatorul! Toată lumea zice că jocurile și calculatorul sunt boală. Dă două-trei picioare calculatorului și sparge-l! Denise, apucă-te de antrenament și demonstrează că ai valoare, ca să prinzi un transfer în vară»”, a povestit Becali, la Pro TV.
 

Publicat: 28 12. 2017, 17:34
Actualizat: 28 12. 2017, 17:35