„Dă-mi 150.000 de euro!”. Ilie Dumitrescu le-a pus gând rău patronilor din Liga 1. Cum vrea să le ia banii
Demiterea lui Claudiu Niculescu după mai puțin de o lună l-a făcut pe Ilie Dumitrescu să aibă o poziție fermă asupra modului în care antrenorii trebuie să-și discute contractul. Fostul internațional consideră că de acum înainte este necesar ca toți tehnicienii din Liga 1 Betano să stipuleze în înțelegere și o clauză prin care să fie despăgubiți de patroni dacă sunt dați afară dintr-un alt motiv decât cel sportiv.
„Cred că exemplul ăsta, cu Claudiu, ar trebui să dea un semnal pe viitor, să producă o schimbare de care să țină cont toți antrenorii. Pune, dom”ne, și o clauză acolo. Nu de bun simț, pune o clauză! Să se gândească patronii, înainte de două, trei, patru sau cinci ori, să nu doarmă noaptea, dacă vor să te demită„, a spus Ilie Dumitrescu pentru Digi Sport.
Analistul sportiv este de părere că o clauză de cel puțin 100.000 de euro i-ar face pe patroni să se gândească de două ori înainte să demită. L-a dat ca exemplu pe Edi Iordănescu, cel care a primit 300.000 de euro de la CFR.
„Dă-mi 100.000 de euro! Dă-mi 150.000 de euro! Cum a fost la Iordănescu, 300.000 de euro, nu? Pune o clauză acolo, ca să nu te mai dea afară așa cum vor ei„, a mai spus Dumitrescu.