Dă Steaua un nou „tun”? Ce club din Premier League îl dorește pe Nicușor Stanciu. Becali cere 5 milioane de lire sterline

Gigi Becali a anunțat luni că impresarul lui Nicușor Stanciu i-a solicitat o hârtie cu prețul exprimat în lire sterline pe care-l vrea pentru tânărul mijlocaș. Se pare că internaționalul român este dorit de Southampton, echipă unde este legitimat și Florin Gardoș.

Nicușor Stanciu ar putea face în această vară pasul spre fotbalul important. Potrivit Digi Sport Special, mijlocașul Stelei este în atenția lui Southampton. Gigi Becali a dezvăluit că impresarul lui Stanciu i-a cerut o hârtie cu prețul în lire sterline, însă patronul Stelei a mărturisit că nu știe despre vreo ofertă din Anglia:

„Prima dată am dat ieri o hârtie pentru 5 milioane de lire sterline (n.r. 6 milioane de euro), în Anglia, nu în Franța. În Franța, s-a vorbit de Evian, dar nu cred că e ceva serios, pentru că nu mi-au mai dat vreun semn. Am fost ieri întrebat dacă îl dau cu 5 milioane de lire sterline și am dat o hârtie. Poate să fie minciună și asta, eu știu că am dat o hârtie. Eu nu vreau să fabulez sau să mint. Am fost întrebat dacă îl dau”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

Se pare că echipa care-l dorește este Southampton, club care l-a cumpărat și pe Florin Gardoș.

Publicat: 05 07. 2016, 20:38
Actualizat: 05 07. 2016, 20:40