Antrenorul celor de la FC Timișoara, Dușan Uhrin, a declarat, vineri, că echipa sa ar fi trebuit să marcheze un gol în propria poartă dacă mijlocașul Dan Alexa ar fi înscris în partida cu CFR Cluj la faza la care trebuia să returneze mingea adversarilor.
Întrebat dacă a discutat cu Dan Alexa despre fair-play, Uhrin a răspuns: "Dacă Alexa ar fi marcat în meciul cu CFR Cluj, ar fi trebuit să ne marcăm un gol în proprie poartă. Dacă aș fi fost jucător pe teren, eu aș fi dat un autogol".
În minutul 54 al partidei FC Timișoara – CFR Cluj, scor 2-1, jucătorii clujeni au trimis mingea în aut pentru ca unul dintre fotbaliștii formației bănățene să primească îngrijiri medicale. Timișorenii au repus mingea în joc, aceasta a ajuns la Alexa, care în loc să o dea înapoi clujenilor, a șutat-o spre poarta lui Stăncioiu, fiind foarte aproape să înscrie. După gestul lui Alexa, între jucătorii celor două formații s-a iscat o busculadă, în urma căreia Alexa și Dani (CFR Cluj) au primit câte un cartonaș galben.
Pe de altă parte, Uhrin a menționat că se așteaptă la un meci greu cu Oțelul Galați. "Ne așteptăm la un meci foarte greu. Încă nu știu ce lot voi deplasa. S-ar putea să menajez unul sau doi jucători care sunt la limita suspendării: Alexa, Milhazes și Magera. Galați joacă foarte bine mai ales acasă. Îmi doresc cel puțin un punct la Galați, dar vom juca astfel încât să putem aduce toate cele trei puncte", a completat Uhrin.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER