„Dacă am fi jucat ca în prima repriză, câștigam cu 6-0”
Jose Peseiro s-a arătat deranjat de atitudinea elevilor săi în cea de a doua repriză, atunci când au pus pe primul plan realizările personale în defavoarea jocului colectiv.
"Am jucat bine, dar nu tot timpul. Am oferit fanilor un spectacol agreabil. Începutul a fost mai greu, primele 15 minute. Apoi, după gol, s-au risipit emoțiile. Sunt sigur că vom juca și mai bine decât ce am arătat în seara asta pentru că suntem abia la primul meci oficial. M-a nemulțumit că în repriza a doua, la 3-0, am cam renunțat la jocul colectiv în favoarea rezolvărilor personale. Pentru mine cel mai mportant este jocul colectiv, iar dacă noi am fi jucat ca în prima repriză,am fi câștigat cu 6-0", a spus Peseiro.