„Dacă arbitrii ne fură cu Steaua, scot echipa de pe teren”
Patronul Argeșului, Cornel Penescu, a declarat că se teme de arbitrajul din meciul cu Steaua. Acesta a acuzat că partida Steaua-FC Argeș, ce se va disputa sâmbătă, va fi arbitrată de cavaleri ai fluierului "apropiați" clubului din Ghencea.
"O să scot echipa de pe teren dacă nu vom fi arbitrați corect. Au fost cam multe greșeli împotriva noastră în acest început de campionat și dacă nu erau, FC Argeș avea mai mult de patru puncte. Respect Steaua și pe domnul Becali, dar dacă arbitrii ne vor dezavantaja, voi pleca cu echipa de pe teren. Vrem prin asta să tragem un semnal de alarmă. Deja am informații cine ne va arbitra și am înțeles că pe teren vor fi cavaleri ai fluierului apropiați clubului Steaua care în trecut au condus ‘bine’ meciurile acestei echipe. Îi rog frumos pe cei din fruntea abitrajului românesc ca FC Argeș să fie condusă corect în acest meci pentru că suntem o echipă nou-promovată și avem și noi șansa noastră în acest joc", a spus Penescu.
Altfel, în cazul unei victorii în Ghencea, piteștenii vor fi recompensați cu suma de 5.000 de dolari, în timp ce pentru un rezultat de egalitate, fiecare jucător al Argeșului va primi 2.000 de dolari.