„Dacă avem nevoie, mai aducem jucători”** Ce oferte au dinamoviștii
Dinamo e gata pentru primul meci al sezonului, cu Olimpia Bălți!
Torje și ai lui nu au rupt gura târgului în amicale, iar șefii
câinilor spun că sunt gata să îi mai aducă lui Andone câțiva
jucători! „Există interes pentru Pulhac, Andrei Cristea și Marius
Alexe, dar nu suntem disperați să vindem jucători”
„Abia acum, după încheierea Campionatului Mondial, se intră
într-o perioadă activă a transferurilor. Pentru Cristi Pulhac,
Andrei Cristea și Marius Alexe există interes din partea unor
cluburi din Spania, Italia, Anglia sau Germania, dar deocamdată nu
este exprimat în contactarea clubului și în sensul începerii
demersurilor pentru un transfer propriu-zis”, a declarat
Nicolae Badea pentru Sport Total FM.
„Noi am avut un an competițional nereușit atât în planul
jocului, dar mai ales în ceea ce privește poziția ocupată în
clasament la final. Vom începe Europa League joi, iar apoi
campionatul și având în vedere că perioada de transferuri este
activă până la sfârșitul lunii august, dacă vor mai fi necesare
corecții în cadrul lotului o vom face”, a mai spus șeful
din Ștefan cel Mare!
„Nu
căutăm cu disperare să vindem”
„Nu căutăm cu disperare să vindem vreun jucător. Sigur, e o
perioadă în care trebuie să ținem cont de cheltuieli, sunt lucruri
care trebuie făcute de toate cluburile. Noi am început acest lucru
prin restructurarea contractelor, în sensul că veniturile în
funcție de performanță vor avea o pondere mai însemnată și vom
continua aceste lucruri astfel încât să ajungem la mecanisme de
plată generate de competiție și performanță”, a mai spus
Badea