Adrian Porumboiu a demontat zvonurile conform cărora partida de duminică, dintre Steaua și Craiova, ar fi aranjată. Patronul Vasluiului nu crede că Gigi Becali îi va da meciul lui Mititelu, pentru ca Știința să se salveze de la retrogradare și speră ca niciun jucător să nu gafeze, pentru a elimina astfel speculațiile.
„Nu sunt nici avocatul lui Becali, dar un proprietar să-și vânda propria echipă e ca și cum și-ar vinde sufletul. Nu poți să te duci la jucători și să le spui că trebuie să dea meciul. Cum să te duci la antrenori, la jucători să le ceri asta? Au existat lucruri de genul ăsta în trecut, când echipele nu aveau patroni, dar acum n-ai cum să faci asta. La ce se vorbește despre Steaua-Craiova, să ferească Dumnezeu să gafeze vreun fundaș. Aceste speculații dăunează foarte mult”, a declarat Porumboiu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER