„Dacă Becali dă meciul Craiovei, e ca și cum și-ar vinde sufletul”
Adrian Porumboiu a demontat zvonurile conform cărora partida de
duminică, dintre Steaua și Craiova, ar fi aranjată. Patronul
Vasluiului nu crede că Gigi Becali îi va da meciul lui Mititelu,
pentru ca Știința să se salveze de la retrogradare și speră ca
niciun jucător să nu gafeze, pentru a elimina astfel
speculațiile.
„Nu sunt nici avocatul lui Becali, dar un proprietar
să-și vânda propria echipă e ca și cum și-ar vinde sufletul. Nu
poți să te duci la jucători și să le spui că trebuie să dea meciul.
Cum să te duci la antrenori, la jucători să le ceri asta? Au
existat lucruri de genul ăsta în trecut, când echipele nu aveau
patroni, dar acum n-ai cum să faci asta. La ce se vorbește despre
Steaua-Craiova, să ferească Dumnezeu să gafeze vreun fundaș. Aceste
speculații dăunează foarte mult”, a declarat Porumboiu la
gsptv.