„Dacă decizia Stelei nu e îndreptățită, se vor lua măsuri”
Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, atrage atenția asupra încărcăturii derby-ului de mâine seară dintre Steaua și Dinamo, spunând că jandarmeria a luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina orice incidente nedorite.Â
"Este un meci de risc maxim, jandarmeria a luat măsuri maxime și în oraș. Fiecare răspunde pentru ceea ce face. Sunt observator la acest meci, voi consemna orice gest nesportiv.", a spus Alexandru pentru gsptv
Valentin Alexandru a vorbit și despre situația fanilor dinamoviști care riscă să vadă partida de mâine seara la televizor.
"Daca decizia Stelei nu e îndrituită, se vor lua măsuri contra echipei din Ghencea."
Purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei, Gavril Pop, speră într-o atmosferă bună la ora derby-ului și spune că problema biletelor trebuie rezolvată între cele două formații.
"Cred că se va ajunge la o înțelegere până la urmă și eu sper că ambele galerii vor fi pe stadion la derby. Problema se duce pe două planuri și nu aș vrea să cădem victimă unui război psihologic între cele două cluburi. Problema biletelor trebuie să se rezolve între combatante", a spus Gavril Pop la gsptv
Â